Theresa May, despre atacul chimic din Siria: „Comunitatea internațională trebuie să răspundă”

10.04.2018
Theresa May, despre atacul chimic din Siria: „Comunitatea internațională trebuie să răspundă”

Şefa guvernului de la Londra, Theresa May, s-a arătat de acord cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, în privinţa faptului că este necesar un răspuns al comunităţii internaţionale la atacul de sâmbătă din Siria, în care regimul de la Damasc ar fi folosit arme chimice.

După cum a informat un purtător de cuvânt al Downing Street, biroul oficial al Theresei May, aceasta a discutat prin telefon, separat, cu Trump şi Macron, apreciind presupusul atac chimic, care a avut loc în localitatea siriană Douma, ca fiind „pe deplin condamnabil”.

Cei trei „au convenit că comunitatea internaţională” trebuie „să răspundă, pentru a menţine interzicerea globală a utilizării armelor chimice”, a indicat aceeaşi sursă, într-un comunicat.

„Dacă se confirmă” atacul chimic, acesta va reprezenta „o nouă dovadă a cruzimii îngrozitoare a regimului lui Bashar al-Assad contra propriului popor şi dispreţul total faţă de obligaţiile legale de a nu utiliza acest tip de armament”, arată acelaşi comunicat.

Trump, Macron şi May „au convenit că vor continua să colaboreze, împreună cu partenerii lor internaţionali, pentru a se asigura că cei responsabili de atac vor da socoteală””, a informat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Preşedintele american, Donald Trump, a decis să-şi anuleze participarea la cel de-al 8-lea summit al Americilor, care se va desfăşura vineri la Lima (Peru), pentru a se concentra pe răspunsul pe care SUA îl vor da presupusului atac chimic din Siria, a anunţat marţi Casa Albă.

Zeci de persoane au murit pe 7 aprilie

Tot marţi, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a precizat că va trimite în curând o echipă de inspectori în oraşul sirian Douma, în Ghouta Orientală, pentru a investiga presupusul atac cu arme chimice de pe 7 aprilie, în care au fost ucise zeci de persoane şi care a declanşat reacţii de indignare la nivel internaţional.

Foto: Hepta

CITEȘTE ȘI: Atac chimic în Siria, soldat cu zeci de morți. Printre ei se numără și copii
Teroriștii ISIS au lansat un atac chimic, la granița cu Turcia. 22 de rebeli au fost răniți
Atac chimic în Alep. Doi morţi şi zeci de răniţi