Știri
Federaţia Română de Rugby este în doliu! Din păcate, a plecat prea devreme dintre noi
Federaţia Română de Rugby îşi exprimă regretul faţă de decesul medicului lotului naţional de rugby al României, Octavian Campian. În vârstă de 41 de ani, Tavi s-a stins din viaţă în această dimineaţă la Timişoara, în urmă unei boli necruţătoare, anunţă FRR printr-un comunicat de presă.
Medic specialist în medicină sportivă, Tavi s-a aflat alături de rugbyul românesc din 2005, participând în calitate de medic al loturilor naţionale la trei Campionate Europene, patru Mondiale de juniori şi o Cupă Mondială de seniori, cea din Anglia, din 2015.
Octavian Campian şi-a început activitatea la Federaţia Română de Rugby în februarie 2005, că medic al echipei României de U18, timp de peste 12 ani fiind permanent prezent alături de Stejari.
În ultimii cinci ani, Tavi Campian a fost medicul naţionalei de seniori a României, fiind alături de Stejari la toate turneele şi marile competiţii, inclusiv la turneul făcut în această vară, în luna iunie, în Japonia şi Canada.
Acesta a fost membru în Comisia Medicală a Federaţiei Române de Rugby şi timp de doi ani directorul Policlinicii de Medicină Sportivă din Timişoara, loc unde a şi lucrat timp de 10 ani, după încheierea rezidenţiatului în medicină sportivă.
Originar din Reşiţa, acesta va fi înmormântat în oraşul în care s-a născut
„Este o pierdere grea pentru noi, pentru rugby-ul românesc. Nu poţi să-ţi găseşti cuvintele în aceste momente, pentru că orice ai spune, este prea puţin faţă de ceea ce Tavi a făcut pentru noi. Pentru mine, el a fost omul care a îmbinat cel mai bine acţiunea întru medicină sportica cu pasiunea pentru rugby. Era un om dispus să muncească 24 de ore din 24 dacă situaţia o cerea şi era singurul om care era convins că indiferent ce se întâmplă din punct de vedere medical, o soluţie va fi găsită foarte rapid. Sâmbătă, la Bucureşti, pentru prima data în ultimii cinci ani, locul lui Tavi va fi gol”, a declarat dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, manager medical FRR, scrie cancan.ro
În semn de omagiu pentru Tavi Campian, la meciul de sâmbătă, 18 noiembrie, dintre România şi Samoa, de pe Stadionul Arcul de Triumf, va fi ţinut un moment de reculegere.
Citeşte şi Casa Regală, anunţ de ultimă oră! S-a întâmplat seara trecută
Este o veste tristă care vine din Elveţia, dar din păcate adevărată. Casa Regală a venit cu noi precizări iar veştile care au fost oferite nu sunt deloc bune. Ce se întâmplă mai departe la Reşedinţa Regelui Mihai.
O importanta fata bisericeasca, Inalt Preasfintitul Iosif, Arhiepiscopul si Mitropolitul Ortodox al Europei Occidentale a mers sa-l viziteze pe Regele Mihai. Iar principesa Margareta si principele Radu au fost acolo sa-l intampine.
Chiar si in aceste momente, Inalt Preasfintitul Iosife este alaturi de Majestatea Sa, potrivit celor mai recente informatii din Elvetia, oferite de trimisul Antena 3.
Este o vizita care a fost programata de cateva zile. Starea de sanatate a Regelui este una neschimbata, este echilibrata. Majestatea Sa se simte ceva mai bine decat saptamana trecuta.
Este posibil ca Inalt Preasfintitul sa ii spuna cateva rugaciuni de alinare si de intarire, pentru ca Majestatea Sa este un om cu credinta in Dumnezeu.
Principesa Margareta nu doreste ca Regele Mihai sa fie filmat in suferinta
A trecut o saptamana de cand starea Regelui Mihai a dat emotii tuturor. Acum, se simte mai bine, este constient, iar in ultimele 4 zile a vorbit cu cei din jur, scrie TVR.
Vesti bune, din Elvetia. Majestatea Sa Regele Mihai este constient in cea mai mare parte a timpului, vorbeste, recunoaste persoane, scrie TVR. Starea de sanatate s-a imbunatatit de cinci zile si a inceput sa vorbeasca cu cei din jur.
Informatiile au fost furnizate, luni seara (13 noiembrie), cand Principesa Mostenitoare a iesit din resedinta privata a Regelui, din Aubonne, pentru corespondentul TVR, Camelia Csiki. Principesa Margareta a refuzat sa ne acorde un interviu si a spus ca nu doreste nici ca Regele Mihai sa fie filmat, asa in suferinta, pentru ca Majestatea Sa vrea sa ramana in amintirea romanilor asa cum a fost in cei 96 de ani, in putere, demn.