Știri
Fiul lui Miron Cozma s-a urcat beat la volan și a făcut accident! Cum l-au găsit oamenii legii
Fiul lui Miron Cozma, Dan Cozma, a fost implicat într-un accident rutier marți seara, în Municipiul Timișoara. Tânărul a fost găsit cu o alcoolemie de 1.25 alcool pur în aerul expirat.
Accidentul a avut loc în Piața Bălcescu din Timișoara, iar fiul fostului lider al minerilor din Valea Jiului a ratat o curbă și a ajusn pe spațiul verde, apoi a izbit un stâlp de iluminat public, potrivit news.ro.
Aflat singur în mașină, Dan Cozma a coborât și a plecat de la locul faptei, însă a fost găsit pe una din străzile din vecinătatea pieței.
Polițiștii l-au pus pe bărbatul în vârstă de 37 de ani să sufle în aparatul etilotest. Dan Cozma avea o alcoolemie de 1.25 alcool pur la mie în aerul expirat. Oamenii legii l-au condus la spital pentru prelevarea probelor de sânge. În plus, i-a fost întocmit dosar penal. Dan Cozma va trebui să achite și paguba provocată prin lovirea stâlpului de iluminat public.
Citește și: Vaslui: Accident în Bogdănești. Planul roșu de intervenție a fost activat
În trecut, acesta ar mai fi condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a condus după ce a consumat alcool.
Sâmbătă, fiul lui Leonard Doroftei, Alexandru, a fost implicat într-un accident rutier în municipiul Ploiești. Potrivit martorilor la eveniment, șoferul unui autoturism care circula cu viteză, nu a observat la timp o mașină oprită la trecerea de pietoni și a spulberat-o.
În urma coliziunii cele două autoturisme, au fost proiecte în alte două mașini. În urma accidentului o persoană a fost rănită și transportată la spital, iar pagubele sunt însemnate.
Aceiași martori la eveniment susțin că șoferul vinovat de producerea accidentului este chiar fiul fostului boxer ploieștean Leonard Doroftei care circula cu viteză excesivă.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare de deplasare. Leonard Doroftei a făcut primele declarații despre fiul său și speră ca acesta să nu fie aspru pedepsit. Citește mai mult aici.