Connect with us
Gheorghe Mărmureanu, anunţ despre următorul mare CUTREMUR din România

Știri

Gheorghe Mărmureanu, anunț după cutremurul din 28 decembrie

Gheorghe Mărmureanu a oferit asigurări clare în legătura cu posibilitatea unor noi cutremure în următoarea perioadă. Celebrul seismolog este convins că viitorul apropiat nu pregătește alte mișcări telurice de amploare.

Gheorghe Mărmureanu: „Urmează liniște și pace!”

Experimentatul specialist în domeniul fenomenelor naturale de tip seism a întărit poziția luată de colegul său, Mihai Diaconescu. „Urmează linişte şi pace, nu se pune problema de un cutremur mare cel puţin în viitorul apropiat. A fost o descărcare în sistem, care a fost foarte bună.”, a confirmat președintele onorific al Institutului Național pentru Fizica Pământului.

Gheorghe Mărmureanu a îndemnat la calm și la obiectivitate în tratarea unor astfel de probleme. ” A fost un cutremur obişnuit, de 5,3 – 5,4 grade. Au fost ceva bâlbâieli în ce priveşte magnitudinea, dar aşa cum s-a stabilit acum, 5,3 – 5,4 mi se pare în regulă. Vrancea, dacă vreţi, este cu rosu când se produce un cutremur de peste 7 -7,1, dar de la 5,4 până la 7,1 chiar 7,2 e distanţă de la cer la pământ. Nu a fost nici măcar un cutremur mediu, ci un cutremur mic. Vorbim despre cutremure moderate de la peste 6 grade.”

Citește și: Analiza cutremurului: „Nu avem de ce să ne facem griji”

Seismul care a zguduit România în jurul orei 1:30 dimineața a avut o magnitudine de 5,4 grade pe scara Richter. Deși șocul resimțit a fost unul destul de serios, nu s-au înregistrat pagube materiale sau umane.

George Vintilă este redactor HUFF.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top