Incendiu la Porțile de fier 1! Un transformator al hidrocentralei a luat foc

Pompierii militari din Drobeta-Turnu Severin au intervin la Gura Văii, Porţile de Fier 1, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un transformator electric.

„Incendiul a fost localizat şi se manifesta cu flacără la un transformator. Obiectivul este unul de importanţă deosebită”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta al judeţului Mehedinţi, Flavius Iscru.

O autospecială SMURD a fost trimisă la fața locului, însă nu s-au raportat victime.

Transformatorul a fost scos din uz, iar pompierii au reușit în cele din urmă să stingă flăcările.

Incendiul care a afectat, joi după-amiaza, transformatorul din cadrul Hidrocentralei Porţile de Fier 1, cea mai mare din România, a fost stins, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Hidroelectrica.

Potrivit acestora, grupul 4 de producere a energiei din cadrul hidrocentralei a fost oprit pentru siguranţă.

Ministrul Energiei, Anton Anton, a anunţat, la Antena 3, că secretarul de stat din minister care se ocupă de situaţii de urgenţă, Andrei Petrişor Maioreanu, se află în drum spre hidrocentrală.

„Am luat toate măsurile urgente necesare pentru a limita efectele care sunt neplăcute şi sunt şi efecte economice”, a spus Anton Anton.

Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Puterea instalată de care dispune compania este de 6.444 MW.

Citește și: Bacău: Incendiu puternic în Oituz, o persoană a suferit arsuri de gradul II pe faţă şi mâini

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 12 iul.. 2018
Scris de , în Știri
Comentarii