Connect with us
Incendiu la Tichilești, la o fermă de porci. Reacția ISU Brăila

Știri

Incendiu la Tichilești, la o fermă de porci. Reacția ISU Brăila

Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineaţă, la o fermă din localitatea Tichileşti, afectată de virusul pestei porcine africane, 1.700 de porci murind prin ardere sau asfixiere, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, col. Ştefan Stoian.

Un paznic al societăţii a anunţat, la 112, că la acoperişul fermei a izbucnit un incendiu, iar la faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţii ale ISU Brăila cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, focul fiind lichidat într-o oră şi jumătate.

În hala în care s-a manifestat incendiul se aflau aproximativ 2.300 de porci, din care 600 au fost salvaţi, iar 1.700 au murit prin ardere sau asfixiere.

De asemenea, au ars aproximativ 400 metri pătraţi de acoperiş, iar ISU Brăila a demarat o anchetă pentru a afla cauzele care au dus la producerea incendiului.

Ferma în care s-a produs incendiul aparţine societăţii Romsoci, care, înainte de confirmarea virusului pestei porcine africane, avea 35.000 de porci.

Incendiu la Tichilești: Mai multe incendii au izbucnit anul acesta la ferme de animale

Pe 26 mai, peste 1.700 de porci au murit într-un incendiu izbucnit la o fermă din Căpuşu de Câmpie, judeţul Mureş.

Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş, Sandor Kincses, a declarat că ferma de porci a fost construită recent, din fonduri europene, şi era una dintre cele mai moderne unităţi de creştere a animalelor din judeţ.

Ferma, aparţinând SC Europiglets Band SRL, deţinea în jur de 12.000 de porci, iar incendiul a distrus una dintre hale, de 3.000 de metri pătraţi.

Pe 20 aprilie, 25 de animale şi 11 tone de furaje au ars în urma unui incendiu izbucnit la o fermă de animale din comuna Vârteşcoiu din judeţul Vrancea. La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani.

Pe 5 martie 2018, o sută de viţei au murit într-un incendiu izbucnit la o fermă zootehnică din judeţul Brăila.

Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu la o fermă zootehnică situată pe raza comunei Vădeni.

Au ars acoperişul grajdului, construit din grinzi de lemn acoperit cu plăci din azbociment, izolat cu stuf şi vată minerală, pe o suprafaţă de 1.000 mp, tocurile din lemn ale ferestrelor. Nu s-au înregistrat victime omeneşti.

Citește și: Parchetul General a început urmărirea penală în cazul epidemiei de pestă porcină

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top