Știri
Inflația, în creștere alarmantă! Anunțul făcut de INS
Institutul Național de Statistică anunță că inflația a crescut în august la 5.1% de la 4.56%, cât era în iulie. De asemea, mai multe scumpiri importante au avut loc în această perioadă.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit în august cu 6.78% față de aceeași lună a anului trecut, cele alimentare cu 4,15%, iar serviciile cu 2,61%, se arată în datele publicate marți de INS, preluate de Agerpres.
Inflaţia şi-a reluat trendul de creştere în august după doar numai o lună în care a fost consemnată o uşoară scădere.
În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai mare nivel din februarie 2013, când a ajuns la 5,65%.
„Preţurile de consum în luna august 2018 comparativ cu luna august 2017 au crescut cu 5,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%.
Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2016 – august 2017), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,5%”, se arată într-un comunicat al INS remis AGERPRES.
Rata medie lunară a inflaţiei în primele opt luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017.
La începutul lunii august, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5%, de la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an.
Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale.
România a avut în iulie, pentru a şasea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,3%, în scădere totuşi faţă de o rată anuală a inflaţiei de 4,7% înregistrată în luna iunie, arată datele publicate la mijlocul lunii august de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Citește și: Banca Transilvania a preluat oficial Bancpost! Ce se va întâmpla cu conturile clienților