Connect with us
Legile Justiției: Dezbaterile privind modificarea Codului penal încep pe 2 mai

Știri

Legile Justiției: Dezbaterile privind modificarea Codului penal încep pe 2 mai

Pe 2 mai vor începe dezbaterile în ceea ce privește modificarea Codului penal și de procedură penală, în comisia parlamentară specială pentru Legile Justiției.

„Au fost depuse la Biroul permanent al Senatului trei iniţiative care vizează Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă.

Ca mod de lucru eu v-aş propune aşa – să stabilim împreună ce instituţii sesizăm, să dăm termen de două săptămâni, până în data de 2 mai, la ora 12,00, ca toţi cei care doresc să vină să participe la dezbateri sau să facă amendamente să le poată face, să le transmită comisiei.

În acelaşi timp, în portofoliul comisiei există iniţiative atât ale Ministerului Justiţiei, cât şi iniţiativele parlamentare care vizează Codul penal şi Codul de procedură penală şi, pornind de la aceste documente, de la data de 2 mai să începem dezbaterea.

O să facem o dezbatere generală miercuri, 2 mai”, a spus preşedintele comisiei speciale, Florin Iordache, în debutul şedinţei de joi.

El a propus să fie invitaţi la lucrările comisiei reprezentanţi ai CSM – Secţia de judecători şi Secţia de procurori, ai Ministerului Justiţiei, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Parchetului General, ai Asociaţiei Magistraţilor, ai Uniunii Naţionale a Judecătorilor, ai Forumului Judecătorilor, ai asociaţiilor procurorilor, Coaliţiei Românilor, Uniunii Naţionale a Barourilor şi reprezentanţi ai mediului academic.

Deputatul USR Stelian Ion a propus prelungirea termenului pentru depunerea de amendamente de la două săptămâni la 30 de zile.

Legile Justiției: Încep tensiunile între Putere și Opoziție pe tema Codului Penal

„Am dori să propunem prelungirea acestui termen, de la două săptămâni la 30 de zile, pentru că sunt foarte multe proiecte (…) şi trebuie discutate toate.

Vă amintesc că cel puţin la Senat există 3-4 propuneri de modificare a Codurilor penal şi de procedură penală care nu au venit în discuţie la această comisie şi ar trebui să vină absolut toate propunerile, pentru că exact ăsta este scopul comisiei, acela de a unifica şi de a sistematiza întreaga legislaţie.

Avem şi la Comisia juridică vreo două propuneri care ţin de modificările Codului penal şi de procedură şi acelea trebuie trimise către comisie”, a spus Stelian Ion.

Deputatul PNL Cătălin Predoiu a menţionat că proiectele pentru modificarea Codurilor penale ar fi trebuit să vină de la Ministerul Justiţiei şi nu din Parlament.

„Constat că este totuşi o procedură atipică şi vina nu este a Parlamentului, vina este a Ministerului Justiţiei care trebuia să îşi asume acest proiect şi să îl conducă, aşa cum Ministerul Justiţiei conduce dezbaterile privind politica penală a statului în orice democraţie.

Ministerul Justiţiei are această primă sarcină, de genera conceptul de politică penală a statului, de a elabora proiectele, de a sesiza Parlamentul prin Guvern şi de a fi un factor de echilibru, de informare, de interfaţă cu celelalte legislaţii din Europa pe acest domeniu”, a arătat Predoiu.

El a solicitat la rândul său prelungirea termenului de depunere a amendamentelor cu o săptămână.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top