Connect with us
Liviu Dragnea susține că anul trecut s-a încercat asasinarea sa! Ce spune despre Protestul Diasporei

Știri

Liviu Dragnea susține că anul trecut s-a încercat asasinarea sa! Ce spune despre Protestul Diasporei

Președintele PSD Liviu Dragnea susține că s-a încercat asasinarea sa în luna aprilie a anului trecut. Liderul social-democraților a mai catalogat protestul din 10 august drept o tentativă de lovitură de stat.

Întrebat la Antena 3 dacă se doreşte să fie omorât, dacă este ameninţat cu moartea şi dacă are informaţii că s-ar pune la cale asasinarea sa, Dragnea a declarat:

„Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. (…) Au venit patru străini în România, au fost cazaţi la Athenee Palace, din ceea ce mi s-a spus, şi au stat trei săptămâni aici. Mă rog, am scăpat, dar asta nu înseamnă că mi-am luat pază sau o să-mi iau pază”.

Totodată, chestionat dacă persoanele respective au ajuns în preajma sa, Dragnea a răspuns afirmativ.

Întrebat care era planul în acest caz, având în vedere că România nu este „un stat mafiot”, Dragnea a spus: „Ba da. (…) Suntem într-un stat parţial mafiot. Statul paralel este o mafie”.

De asemenea, Dragnea a precizat că s-au făcut cercetări cu privire la această tentativă. „Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu”, a mai spus Dragnea, fiind întrebat dacă există un dosar în legătură cu acest caz.

El a mai susţinut că cei patru străini au fost plătiţi de „un om foarte celebru în lume”.

Chestionat dacă se gândeşte la Soros, Dragnea a răspuns: „Nu, nu mă gândesc la el, el se gândeşte la mine. Nu mă gândesc eu la el. (…) Dar nu ştiu dacă aici era asta”

Dragnea: Evenimentele din 10 august, tentativă de lovitură de stat

Liviu Dragnea consideră că evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei, pe care le-a urmărit la televizor, au fost „o tentativă de lovitură de stat” menită să dea jos Guvernul „prin violenţă”.

„Eu am văzut o tentativă de lovitură de stat eşuată.

Asta am văzut eu. Asta se dorea. Asta se vorbea pe reţelele de socializare. (…) Asta se vorbea, ajungeau la mine foarte multe ziceri ale unora, vorbeau ‘domne, staţi, n-o să mai fie legile justiţiei, că gata, s-a organizat, va fi o răzmeriţă, se dă Guvernul jos şi luăm noi puterea’. Şi s-a văzut.

Adică ceea ce a făcut Iohannis cu acel mesaj, acea postare pe Facebook, iresponsabilă din partea unui şef de stat, să descurajezi jandarmii, care au acţionat conform legii, conform regulamentelor lor, mult mai slab decât acţionează jandarmii şi forţele de ordine în alte ţări din UE sau din SUA, şi tu să inciţi în continuare la violenţe, exact în minutele în care acea fată-jandarm mai avea puţin şi era linşată efectiv acolo de nişte brute, de nişte animale.

Toţi cei care dădeau cu pumnii, cu picioarele în acea fată, ăia erau oameni? Ăia erau protestatari paşnici?

Acolo era vorba de intervenţia nejustificat de mare a Jandarmeriei? Tot ce au început Orban, Gorghiu şi alţii de la PNL şi USR să ţipe ulterior, ‘să se ancheteze jandarmii!’ – nu a zis unul nimic despre faptul că au dat foc.

Se vedea la televizor. (…) A fost o organizare paramilitară foarte bine pusă la punct. Asta am văzut. Şi sunt convins că asta a fost.

O tentativă de lovitură de stat, de a da jos Guvernul prin violenţă, pentru a duce la capăt dorinţa lui Iohannis”, a afirmat Dragnea marţi seară la Antena 3.

El a precizat că a vorbit la telefon în seara zilei de 10 august cu Viorica Dăncilă, cu Călin Popescu-Tăriceanu, dar nu şi cu ministrul de interne.

Da, şi sigur că am discutat despre ce se întâmplă, urmărea şi dumneaei pe tabletă, urmărea Antena 3 am înţeles.

Cu doamna ministru de interne nu am vorbit, pentru că doamna ministru de interne avea nişte atribuţiuni foarte clare în acest tip de evenimente şi nu am putut să interferez, nici nu m-a sunat, nici nu am sunat-o”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a opinat că la protestul din 10 august au fost doar 1.000 de oameni din diaspora.

„Asta a fost o păcăleală cu diaspora, cu mitingul diasporei. Au fost 1.000 şi ceva de oameni din diaspora. Nu ştiu, cel care a solicitat şi s-a dat drept organizator a renunţat imediat, de frică, atunci când şi-a dat seama de fapt ce e acolo, ce va fi acolo”, a adăugat Dragnea.

Șeful PSD a mai acuzat o parte a multinaționalelor că finanțează mișcarea #rezist și că unele companii au interese economice care „lovesc interesele statului român”.

Citește și: PSD și ALDE ar putea fi excluse din grupurile parlamentare europene din care fac parte. Cine cere excluderea

1 Comment

1 Comment

  1. marina

    2018-08-22T11:01:30+03:00 at 11:01

    de ,omciunile lui dragnea ne-am saturat, ne-am saturat de dictatira dragnea de incultii teleormaneni a lui dragnea care face de ras tara, de neschinaria si perfidia lui dragnea , – ne-am saturat – iar mafia are nasul pe dragnea ; antena 3 eate in cadere libera datorita atasarii pe fata de dragnea si de mafia- dragnea l oare ce interese meschine ii fac pe cei de la antena 3 sa fie atat de josnici fata de popor adulandu-l pe dragnea si camarila lui de inculti si analfabeti; imi pare rau xca atatia ani am vizionat non stop antena 3 imi dau seama ca jurnalistii de la acest post sant santajabili si au intrat in mafia dragnea – rusine sa le fie!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top