Connect with us
Ministerul Justitiției a transmis că instituția nu este preocupată de completarea și modificarea codurilor penale prin proiect de lege.

Știri

UPDATE: Ministerul Justiției se contrazice pe tema modificării codurilor penale

Ministerul Justiției a emis un comunicat de presă în care anunță că nu este preocupat de elaborarea unui proiect de lege privind modificarea și completarea codurilor penale. Ulterior, purtătorul de cuvânt al MJ a declarat pentru Agerpres că instituția dorește elaborarea unui proiect mai complex.

Update, ora 16.07: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a primit, luni, spre avizare de la Ministerul Justiţiei proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale şi Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea OUG 13/2017, acesta din urmă fiind pe ordinea de zi a plenului CSM de marţi. Anunțul a fost făcut după ce MJ anunțase că proiectul a fost retras.

Știre inițială

Acest anunț vine, însă, după ce un proiect de lege a fost trimis către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după care a fost retras.

„Ministerul Justiției nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală. În prezent, Ministerul Justiției centralizează deciziile pronunțate de Curtea Constituțională cu privire la actele normative menționate, urmând ca acestea să fie analizate în perioada următoare”, transmitea MJ.

Decizia vine după ce instituţia a transmit către CSM un proiect de lege de modificare a codurilor care prevedea excluderea pragului de 200.000 de lei de la care se putea investiga infracţiunea de abuz în serviciu, potrivit OUG 13, restul prevederilor din ordonanţa de urgenţă abrogată fiind menţinute, scrie mediafax.ro.

Citește și: Dezbatere publică la Ministerul Justiției pe tema grațierii și modificării codului penal

„Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile în vigoare, se pedepseşte cu închisoarea de la trei ani sau cu amendă”, potrivit propunerii care a ajuns la CSM şi la parchete.

În proiect erau menţinute menţiunile care prevedeau ca dispoziţiile să nu se aplice în cazul emiterii, abrogării sau adoptării actelor normative.

Ministrul Justiţiei anunţa dimineaţa că luni va face public proiectul de lege.

„Prioritatea pentru ziua de azi e pregătirea şi susţinerea bugetului în Parlament, cât şi faptul că dorim să prezentăm în dezbatere publică o lege, aşa cum am anunţat ieri în şedinţa de guvern”, spunea Florin Iordache.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top