Connect with us
Câte ZILE LIBERE sunt în 2018 și când o să pice acestea

Știri

Minivacanță pentru bugetari în perioada 1-5 iunie (surse)

Bugetarii vor beneficia de o minivacanță de 5 zile, în perioada 1-5 iunie, urmând ca Executivul să adopte o Hotărâre în acest sens, au anunțat surse guvernamentale, citate de news.ro.

Astfel, potrivit unei hotărâri ce urmează să fie aprobată joi în şedinţă, Guvernul va declara ziua de 2 iunie liberă pentru a lega ziua de 1 iunie – Ziua Copilului – care este liberă începând din acest an şi 5 iunie – Rusalii – care este de asemenea declarată liberă prin lege.

Anul acesta, românii beneficiază de 14 zile libere, cu două mai multe decât în 2016. Acest lucru se datorează faptului că au fost stabilite două zile nelucrătoare în plus, 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) și 1 iunie (Ziua Copilului).

Potrivit prevederilor legale, zilele libere nu vor fi acordate la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Salariaţilor care lucrează în aceste unităţi, precum şi în unităţile sanitare care vor asigura asistenţa medicală de urgenţă vor beneficia de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

Angajaţii care nu pot primi zile libere, din motive justificate, vor beneficia în schimb de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Citește și: Zile libere în 2017. Românii vor avea parte de două noi sărbători legale

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top