Connect with us

Știri

Ne asteaptă o nouă revoluţie. Maria Ghiorghiu a vorbit cu Iisus

Maria Ghiorghiu, clarvăzătoarea care a prevestit tragedia de la Colectiv și multe alte evenimente nefericite, a anunțat alte catastrofe. Femeia a povestit în cadrul emisiunii ce urmează să se întâmple în România și nu numai.

Maria Ghiorghiu a vorbit despre copilăria ei și despre momentul în care și-a dat seama că poate prevesti tragedii.

„Eu prevăd tragediile care urmează nu numai în România, ci pe tot globul. Așa vrea Dumnezeu să-mi arate. Tragedia de la Colectiv am văzut-o cu cinci zile înainte. Stăteam la calculator, scriam și parcă aveam ochi pe toate părțile. Vedeam în spatele meu o încăpere mare cu multă lume și vedeam oamenii lipiți unul de altul, era multă hărmălaie, la un moment dat văd scenă luminată, încăperea s-a umplut de fum , am auzit multă lume țipând, urlând. Nu știam unde va fi, dar tot ce s-a întâmplat acolo eu am văzut cu 5 zile înainte. Am auzit o bubuitură înainte de a cădea plafonul. Așa cum curge ceară de pe lumânare, așa curgea focul din plafon și cădea pe oameni. În clipă în care am văzut m-a cuprins o durere în suflet. M-am gândit la un incendiu. Când s-a arătat la TV, am văzut încăperea care era aceeași, tinerii, plafonul. Am plans.

Cred că am început să văd lucruri de mic copil, dar o luăm că pe o joacă. Părinții mă culcau în mijlocul lor. Eu vedeam cum din cer cobora pe o rază de lumina multe sfere colorate și veneau spre mine. Eu ridicăm mânuțele din plapumă și mă jucăm cu luminițele, părinții mă certau pentru că nu mă credeau.

In 1995, m-a sunat mama să-mi spună că a murit bunica. Eu i-am spus că știam deja. O vedeam pe bunica mea cu o căldare cu cenușă și a murit sufocată în ea. Peste doi ani, mama a murit într-un accident de mașină, am visat-o. O vedeam pe mama mea, sora mea și nepoțica de trei ani. În visul meu, rămâne sora mea și cu nepoțica, pe mama n-o mai vedeam. Am văzut cum din trupul mamei ieșea că o rouă de lumina. Din acel moment am știut că nu sunt vise, ci mesaje”, a declarat Maria Ghiorghiu.

Mai mult, clarvazatoarea susține că a vorbit cu Iisus. „Odată am fost luată de doi îngeri până la poartă luminoasă și mi-au spus să întru. Pe pat era Iisus Hristos care arată așa cum îl vedem noi în icoane. Mi-a făcut semn să stau acolo, mi-a pus o cruciulița la gât și mi-a spus : „Să nu-ți pierzi credință niciodată!”, a adăugat ea.

De asemenea, Maria Ghiorghiu ne-a avertizat cu privire la catastrofele care vor urmă.

Citeşte şi Magistraţii au DECIS: Monica Iacob Ridzi va fi eliberată condiționat

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, care a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu va fi eliberată condiţionat. Tribunalul Cluj s-a pronunţat în urmă cu puţin timp asupra contestaţiei la decizia Judecătoriei Gherla privind liberarea condiţionată a fostului ministru.

Tribunalul Cluj a judecat contestația DNA împotriva hotărării Judecătoriei Gherla de acum aproape o lună, prin care a fost admisă cererea de liberare condiționată. La începutul sedinței de judecată, avocatul lui Ridzi, Tiberiu Ban a depus acte medicale ale condamnatei, informează clujust.ro.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top