Connect with us
Neagu Djuvara, om de cultură remarcabil, a murit la vârsta de 101 ani. El era internat de ceva vreme la Victor Babeș, în București.

Știri

Neagu Djuvara a murit. Cauza morții

Istoricul român Neagu Djuvara, om de cultură eminent, a murit la vârsta de 101 ani, anunță televiziunile de știri.

El împlinise onorabila vârstă vara trecută.

El era internat de o lună la spitalul Victor Babeș, având probleme de sănătate,  unde s-a stins din viață în jurul orei 13.

Neagu Djuvara a fost prezent în ultimii ani în spațiul public criticând deopotrivă întreaga clasă politică românească și ținând stindardul nevoii de schimbare a mentalității societății românești pentru a se putea dezvolta normal și frumos.

icențiat în Litere la Sorbona, Neagu Djuvara a devenit apoi doctor în litere în anul 1940. A participat la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer, rănit fiind aproape de Odessa.

Își începe cariera diplomatică de tânăr, fiind trimis în anul 1943 de Ministerul de Externe la Stockholm, ca reprezentant al doamnei Kollontai, pentru a negocia pacea cu Uniunea Sovietică.

Cine a fost Neagu Djuvara

Rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii preiau puterea și deci și Ministerul de Externe. A fost unul dintre militanții pentru libertate încă de tânăr și a făcut parte din vocea elitelor exilului românesc (Radio Europa Liberă, Comitetul de Asistență a Refugiaților Români de la Paris etc).

În anul 1961 pleacă în Republica Niger, acolo unde își va petrece 23 de ani din viață. În Republica Niger este consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, iar mai apoi, va preda dreptul internațional la Niamey.

În 1972 reia studiile de la Sorbona și obține un doctorat în filozofia istoriei, condus de profesorul, sociologul și filozoful Raymond Aron. Pe urmă, obține o diplomă a Institutului de limbi și civilizații orientale la Paris (NALCO).

În 1989 se întoarce în România, din Paris, iar din anul 1991 până în 1998 este profesor la Universitatea din București.

Neagu Djuvara a primit în 2012 titlul de Honoris Causa acordat de Universitatea din București, la Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept.

Neagu Djuvara a fost un istoric care s-a concentrat cu preponderență asupra istoriei românilor și asupra filozofiei istoriei și a istoriografiei.

Neagu Djuvara a fost printre primii istorici români care a vorbit deschis despre calitatea României de stat între granițe, între Orient și Occident.

Djuvara nu a fost de acord cu multiculturalismul european promovat de politicieni consacrați precum Tony Blair sau Angela Merkel. Acesta a spus de nenumărate ori că multiculturalismul este dăunător pentru stabilitatea Uniunii Europene.

Djuvara a fost istoricul care a fost sceptic și în privința occidentalizării României, susținând că religia ortodoxă și anumite cuvinte din vocabularul românesc care nu provin din latină, sunt suficient de impregnate în mentalul colectiv acestea formând practic esența poporului român.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top