Connect with us
Ninsori abundente, cod galben în vigoare. Cum va fi vremea în martie şi aprilie

Știri

Ninsori abundente, cod galben în vigoare. Cum va fi vremea în martie şi aprilie

Meteorologii avertizează că până la ora 11.00, 14 județe din centrul și nord-estul României se află sub un cod galben de ninsori abundente.

Este vorba de județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna, Brașov, Bacău,Vaslui, Iași, Neamț, Harghita, Suceava și Botoșani.

Potrivit informării ANM, vor fi ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20…25 l/mp). Strat de zăpadă consistent se va depune în estul Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali.

Va ninge abundent şi în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei.

Vântul va prezența intensificări temporare, cu viteze în general de 45…50 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, în special în Carpații de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h.

Astfel, vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.

Cum va fi luna vremea în țară în luna martie

După o luna februarie în care am avut temperaturi peste medie, în special în zonele de sud și sud-est, luna martie va veni cu valori termice ridicate în aceleași regiuni.

Totuși, precipitațiile vor fi peste cele normale în această perioada.

În martie, temperatura medie lunară a aerului se va situa peste normă climatologică în sudul și sud-estul țării. În restul teritoriului va fi apropiată de normă, se arată în prognoza meteo a ANM.

Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei și Moldovei (între -1 și 5 grade Celsius).

Media climatologică pentru luna martie este stabilită la 38,3 l/mp

Valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Banat, Crișana și Oltenia, și vor fi cuprinse între 3 și 7 grade Celsius.

Media multianuală lunară pentru luna martie, conform măsurătorilor, este de 3,5 grade Celsius. Precipitațiile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării în prima luna calendaristică de primăvară.

Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Maramureș (până la 60 l/mp), Oltenia (59 l/mp), Crișana și Transilvania (până la 54 l/mp), Banat (până la 53 l/mp).

În Dobrogea se vor consemna precipitații între 17 și 39 l/mp, iar în Moldova între 24 și 36 l/mp.

Ce se întâmplă cu vremea în luna aprilie

Potrivit ANM, în luna aprilie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normal în sudul, sud-estul și local în vestul țării și se vor situa sub mediile climatologice în celelalte regiuni.

Pe de altă parte, precipitațiile totale lunare vor avea, în general, o tendința spre excedent, față de cele stabilite prin măsurători la 51,3 l/mp.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top