Connect with us
Numai o treime din elevii de clasa a VIII-a a obținut note de trecere la simularea Evaluării Naționale: „Este un procent care nu ne mulțumește”

Știri

Numai o treime din elevii de clasa a VIII-a a obținut note de trecere la simularea Evaluării Naționale: „Este un procent care nu ne mulțumește”

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani anunță că numai o treime din elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării naţionale a obţinut note de trecere.

Statistica întocmită de IŞJ arată că, din cei 4.382 de elevi prezenţi la examene, doar 1.611, adică 36,76%, au obţinut medii peste 5.

La nivelul judeţului, nu a fost nicio medie de 10, iar medii cuprinse între 9.00 şi 9.99 au fost doar 73. În acelaşi timp, note cuprinse între 8.00 şi 8.99 au fost obţinute de 196 elevi, iar între 7.00 şi 7.99, de 298 de elevi.

Rezultate simulare evaluare națională 2018. Inspectorul general şcolar Gabriel Hârtie susţine că rezultatele sunt nemulţumitoare, însă şi-a manifestat speranţa că deficienţele pot fi îndreptate până la examenul propriu-zis.

„Este un procent care nu ne mulţumeşte, dar, dacă ne uităm în ultimii ani, procentul la simulare a fost cam acelaşi, însă la Evaluarea naţională rezultatele au fost mult mai bune. Cred că este vorba de o lipsă de interes şi de concentrare din partea elevilor pentru această simulare”, a declarat, pentru AGERPRES, Gabriel Hârtie.

El susţine că la nivelul fiecărei şcoli va fi făcută o analiză a rezultatelor, astfel încât, acolo unde există probleme, să fie adoptate măsuri pentru creşterea procentului de promovare.

TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: Simulare evaluare naţională 2018: Bareme de corectare, când se afişează rezultatele

Emoții uriașe pentru elevii de clasa a VIII-a aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile în limba maternă. Ei susţin miercuri proba la limba şi literatura maternă din cadrul simulării Evaluării Naţionale, organizată de Ministerul Educației Naționale.

Rezultate se vor afișa pe 16 martie, dar nu vor fi contestate și nu vor fi trecute în catalog.

Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

MEN precizează că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.

Notele obţinute nu vor fi trecute în catalog

Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată.

Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

CITEȘTE ȘI: Simulare Bacalaureat 2018. Programul fiecărei probe. Când vor fi comunicate rezultatele

Simulare evaluare naţională 2018: Bareme de corectare, când se afişează rezultatele

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top