Connect with us
Parchetul General, despre modificarea codurilor penale: Unele duc la încălcarea dreptului la un proces echitabil

Știri

Parchetul General, despre modificarea codurilor penale: Unele duc la încălcarea dreptului la un proces echitabil

Parchetul general  îşi exprimă îngrijorarea cu privire la propunerile de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală. Ministerul Public considerând că acestea trebuie reevaluate.

Potrivit unui comunicat emis, joi, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prevederile în discuţie conţin modificări numeroase, dintre care o serie de soluţii legislative cu caracter de noutate, a căror evaluare impune un ‘examen aprofundat’.

„La o primă lectură a propunerilor de modificare a Codurilor penale, Ministerul Public îşi exprimă preocuparea îndeosebi cu privire la următoarele chestiuni de ordin general.

Oportunitatea modificării unor soluţii legislative care în timp şi-au dovedit valabilitatea, inclusiv din punctul de vedere al conformităţii lor cu Constituţia; modificarea unor soluţii legislative fără luarea în considerare a consecinţelor în planul punerii lor în aplicare.

Lipsa unor corelări necesare între normele Codului de procedură penală, precum şi între acestea şi legea de organizare judiciară; lipsa unor norme tranzitorii adecvate pentru soluţiile procesuale noi”, se arată în comunicat.

MP consideră că trebuie reevaluate cu atenţie acele soluţii legislative care ar putea impieta asupra bunei desfăşurări a urmăririi penale.

Dintre acestea, sunt menţionate imposibilitatea folosirii înregistrărilor făcute de alte persoane privind propriile lor convorbiri ori a altor înregistrări legal efectuate (cum ar fi cele prin camerele de supraveghere din spaţii publice).

Reducerea categoriilor de infracţiuni pentru care se poate dispune arestarea preventivă (de exemplu nu se va putea dispune arestarea preventivă pentru infracţiuni precum:

Agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, furt, furt calificat. Înşelăciune, abuz în serviciu, delapidare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, supunerea la rele tratamente, spălarea de bani ş.a.).

Instituirea condiţiei ca, în situaţiile în care legea penală prevede o consecinţă favorabilă pentru denunţător, denunţul să fie formulat într-un anume termen pentru ca aceste consecinţe să se producă.

În condiţiile în care o serie de infracţiuni grave ar rămâne, în lipsa acestor acte de sesizare, necunoscute; clasarea oricărei cauze în care făptuitorul nu este identificat timp de un an de la începerea in rem a urmăririi penale.

„Acelaşi efect negativ l-ar putea avea şi o serie de prevederi care, sub aparenţa sporirii unor garanţii procesuale, vor duce în realitate la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la restrângerea posibilităţilor de apărare a părţilor sau a subiecţilor procesuali principali.

Pentru exemplificare menţionăm: obligativitatea începerii urmăririi faţă de o persoană atunci când ea este indicată în actul de sesizare, coborând astfel nepermis standardul pentru formularea acuzaţiei penale, care nu mai este practic atributul organului judiciar.

Ci simpla opţiune a unei persoane care formulează o plângere sau un denunţ; extinderea cazurilor de nulitate absolută practic la orice aspect de nelegalitate.

Ceea ce va duce, între altele, la excluderea probelor chiar atunci când nelegalitatea nu produce vreo vătămare ori chiar dacă partea/subiectul procesual principal are interesul utilizării probei în favoarea sa etc”, se precizează în comunicat.

De asemenea, MP consideră necesară o reevaluare a propunerilor de modificare a Codului penal, în condiţiile în care, între altele, se preconizează în mod explicit dezincriminarea unor fapte ‘grave’, cum ar fi traficul de influenţă, dacă fapta nu este urmată de intervenţia pe lângă funcţionarul asupra căruia făptuitorul pretinde că are influenţă.

Sau modificarea unor reglementări din partea generală a Codului, cum ar fi, spre exemplu, dezincriminarea unor infracţiuni de corupţie sau de serviciu prin restrângerea categoriei de subiecţi care au calitatea de funcţionari publici din punctul de vedere al legii penale.

„În perioada următoare, Ministerul Public, după consultarea procurorilor, va efectua o evaluare detaliată a propunerilor de modificare a Codurilor penale, urmând a face publice concluzii şi observaţii detaliate.

Ministerul Public are intenția de a purta dezbateri serioase

Totodată, Ministerul Public ia act de intenţia forului legislativ de a purta dezbateri serioase asupra acestor propuneri legislative, într-un cadru ştiinţific şi profesional reprezentativ.

Și reafirmă disponibilitatea de a participa la clarificarea tuturor aspectelor care ar putea avea efecte negative asupra calităţii actului de justiţie şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, menţionează sursa citată.

Augustin Lazăr, despre o modificare a Codurilor penale: „Este nevoie de o analiză”

1 Comment

1 Comment

  1. Jose

    2018-04-20T08:46:31+03:00 at 8:46

    Romania e condusa de ciocoii actuali inapoi cu citeva sute de ani, cind era ”legea” ciubucului si a parului ! Actualii guvernanti reprezinta o ciurda de puscariabili care distrug intentionat romania economic, social, demografic … SLUGILE LUI SOROS SINT LA GUVERNARE ! … nu le mai cautati in alta parte … ciocoimea vrea inapoi timpurile fanariote ! … de asta cumparam avioane vechi, nu pedepsim pedofilii, oficializam pirtzarii, platim salarii si pensii din imprumuturi … asa se vinde si se demoleaza o tara fara a ii da posibilitatea sa isi revina ! De 28 de ani vedem aceaisi gasca de sobolani imbogatiti din hotii la drumul mare care roade si infecteaza totul in jur si apoi da vina continuu pe altii !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top