Pe mana cui ramane averea lui Dan Condrea

23.05.2016
Pe mana cui ramane averea lui Dan Condrea

Moartea lui Dan Condrea vine la pachet cu o serie de intrebari la care institutiile si presa incearca sa afle raspunsurile. Una dintre ele este: pe mana cui ramane averea afaceristului, despre care se stie ca avea conturi in strainatate?

Unica posesoare majora se secretelor pe care le-a dus in mormant patronul Hexi Pharma este Flori Dinu (foto articol), noteaza jurnalistul Catalin Tolontan pe blogul personal. Despre Dan Condrea se stie ca isi tinea banii in strainatate, in Elvetia. Unul din aceste conturi este CH5704835064767572000 de la Credit Swiss Elvetia. Conturile in strainatate le-a deschis in anul 2008, iar in paralel cu banii tinuti in Elvetia, Dan Condrea si-a deschis alte conturi in Cipru.

Tolontan citeaza o sursa care cunoaste cum functiona afacerea Hexi Pharma. Conform tolo.ro, aceste conturi erau rezervoarele de mita in cel mai puternic scandal de coruptie al momentului. Tot din aceste conturi luau bani si protectorii patronului firmei de dezinfectanti.

Marile semne de intrebare in cazul mortii lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma

Dezinfectantii Hexi Pharma au ajuns pana la soldatii din Afganistan

Scandalul Hexi Pharma al carui protagonist a fost omul de afaceri Dan Condrea a izbucnit in urma cu cateva luni in ziarul Gazeta Sporturilor. Catalin Tolontan a fost jurnalistul care a semnalat neregulile cu dezinfectantii din spitale, denuntand coruptia din sistemul sanitar romanesc.

Reamintim ca aseara omul de afaceri Dan Condrea a murit intr-un accident rutier aparent misterios. Acesta gonea cu 150 de kilometri la ora pe sosea conducand o masina Opel Astra, desi el umbla cu un SUV Porsche Cayenne negru. Corpul lui Dan Condrea a fost dus aseara la Institutul de Medicina Legala.

Articolul continua dupa publicitate

Medicii legisti vor stabili cauza mortii, iar primele concluzii vor aparea azi. Dan Condrea trebuia sa se prezinte la Parchetul General astazi dimineata pentru a da declaratii in dosarul Hexi Pharma. Si Parchetul General este asteptat cu un punct de vedere, mai ales ca acum ancheta va lua o alta turnura de vreme ce omul care avea toate raspunsurile a decedat.