Călin Popescu Tăriceanu, despre o lege a defăimării țării: „Declarațiile se fac cu o ușurință nepermisă, imaginea României este afectată”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a vorbit despre propunerea privind o lege a defăimării și sancționarea persoanelor care denigrează imaginea României, declarând că trebuie să existe o libertate de exprimare.

„În condiţiile în care văd că defăimarea ajunge un fel de activitate preferată a unora, nu ştiu, poate n-ar fi rău să ne gândim că responsabilitatea de care trebuie să dăm dovadă fiecare şi, până la urmă, interesul de a apăra ceea ce numim în mod generic imaginea ţării, interesul naţional, nu ar trebui să cuprindă nişte norme mai stricte.

Pentru că văd că responsabilitate nu există, declaraţiile se fac cu o uşurinţă nepermisă, interesul naţional al României şi imaginea sunt afectate şi pentru lucrul ăsta nimeni nu păţeşte nimic. Pe de altă parte, eu am lucrat 10 ani în media. Cred că libertatea de exprimare este ceva esenţial.

Dar libertatea de exprimare şi în media presupune – şi aici fac aluzie la cei care sunt în zona politică – libertatea de exprimare trebuie să fie însoţită şi de responsabilitate.

Şi cei care fac declaraţii defăimătoare la adresa României clar nu au niciun fel de responsabilitate şi le fac într-un mod care, zic eu, că nu este nepermis de lege, ci nepermis de bun simţ”, a declarat Tăriceanu la Senat, întrebat dacă este de părere să existe o lege a defăimării.

El a subliniat că discursul politic nu poate fi sancţionat, pentru că este o libertate de expresie.

„Dar cred că această libertate, mai ales pentru cei care au funcţii de înaltă responsabilitate în România, trebuie să fie însoţită şi de conştientizarea consecinţelor discursurilor şi punctelor de vedere, nu numai a discursurilor”, a completat şeful Senatului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat că PSD va promova un act normativ în baza căruia vor fi sancţionate persoanele care denigrează imaginea României în exterior.

Actul ar urma să reglementeze situațiile de defăimare a țării

Potrivit acestuia, actul normativ „nu va opri libera exprimare”, însă va reglementa situaţiile de defăimare a ţării.

„Am vorbit cu mai mulţi colegi şi am convenit să lucrăm la o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român, ţării în ansamblu, să poată sancţiona acest lucru, pentru că aceşti oameni, gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari, care mint despre propria ţară, care defăimează propria ţară, aduc foarte multe deservicii.

Noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm nimic în schimb”, a afirmat Dragnea, luni seară, la un post de televiziune.

 

CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis a promulgat legea: Vinerea Mare, zi liberă!

Lia Olguţa Vasilescu, anunţ despre pensii: “Dacă am fi respectat legea pensiilor …”

Sursa: agerpres.ro
Data publicării: 13 mart.. 2018
Scris de , în Politic
Comentarii