Connect with us
Ce au spus Traian Băsescu și Dacian Cioloș după ce președintele a revocat-o pe Kovesi

Politic

Ce au spus Traian Băsescu și Dacian Cioloș după ce președintele a revocat-o pe Kovesi

Fostul președinte Traian Băsescu și fostul premier Dacian Cioloș au reacționat după ce președintele Klaus Iohannis a revocat-o pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, obligat de decizia CCR.

Traian Băsescu a afirmat că Iohannis nu a făcut decât să respecte decizia Curții Constituționale și a făcut un apel la validarea referendumului prin care se reducea numărul parlamentarilor la 300.

„300. Preşedintele Iohannis a ales corect, punând în aplicare decizia CCR şi a revocat-o pe Laura Codruţa Kovesi. 

Este acum de văzut dacă cei care îi cereau imperativ Preşedintelui Iohannis să respecte decizia CCR, sunt la rându-le dispuşi să pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor. Hai băieţi, puţin curaj. 300.

PS – România nu are în momentul de faţă mai mult de 300 de politicieni care să poată exercita cu competenţă funcţia de parlamentar,” a scris fostul președinte.

Pe de altă parte. fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș a afirmat că nu se paote schimba situația și a făcut un apel la unitate.

„Știu că multora dintre voi vă vine în gând să vă luați câmpii, să plecați unde vedeți cu ochii.

Eu unul nu vreau să plec nicăieri cu fruntea plecată. Nu putem schimba situația de fapt, dar putem schimba ce va să vină dacă rămânem și gândim și lucrăm împreună. Dezamăgirea e cel mai nociv lucru. Încrederea că putem mai mult și mai bine ne poate susține.

Haideți să rămânem Împreună”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Citește și: Dacian Cioloș, după picarea moțiunii de cenzură: „Am avea nevoie de anticipate”

Citește și: Cine este Anca Jurma, procurorul-șef interimar al DNA

1 Comment

1 Comment

  1. BADIN STELUTA CARMEN

    2018-07-09T16:38:53+03:00 at 16:38

    Da sunt de acord cu scaderea numarului de parlamentari ,sunt multi ,enormi de multi .Sunt niste bani in plus la plata .Deci sa se treaca si la capitolul spus de TRAIAN BASESCU .Am ajuns la o tara ca a nioastra sa avem mai multi parlamentari decat ca si locuitori ai ROMANIEI .Desigur ca se poate sa se ramana la 300.Deci domnilor DRAGNEA si TARICEANU ,rugam sa aveti in vedere si aceasta cerinta a populatiei .Nu ne spuneti ca nu se poate ,ba se poate domniilor dumneavoastra .

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top