Ce salariu a avut Nicolae Ceaușescu. Dezvăluiri despre viața dictatorului

Petre Gigea, economist, diplomat şi scriitor, este originar din Goicea Mică – Dolj şi a îndeplinit importante funcţii în regimul trecut, printre care: primar al Craiovei, prim-vicepreşedinte al Consiliului Popular Dolj, consilier al preşedintelui Nicolae Ceauşescu, guvernator al României la FMI şi BM, ministru de finanţe, ambasador al României la Paris, ambasador la UNESCO

Ministrul de finanţe din perioada 1981 – 1986 a afirmat că fostul preşedinte al României avea, în 1986, un salariu de 16.000 de lei lunar, în timp ce directorul Întreprinderii Miniere din Valea Jiului încasa 18.000 de lei.

Domnule Petre Gigea, ca unul care aţi fost alături de cuplul dictatorial aproape un deceniu, este adevărat că Nicolae Ceauşescu avea o memorie de elefant, iar Elena Ceauşescu era o înapoiată din toate punctele de vedere?

Este mult adevăr în această întrebare a dumneavoastră. El avea, într-adevăr, o memorie fantastică, de elefant, cum se zice. Era în detrimentul nostru, al celor care aveam contacte de lucru cu preşedintele României deoarece ţinea minte tot ce discuta cu noi. Când erai chemat pentru o anume problemă, Ceauşescu te certa dacă nu aplicai unele sugestii ale lui. Unele indicaţii însă nu se puteau aplica şi atunci apelam la tactica uitării, le amânam până nu mai erau actuale.

Elena Ceauşescu – un fel de geniu al răului

Despre ea s-a spus că era o ţoapă, o analfabetă ş.a.m.d…

Ca unul care am cunoscut-o direct, aş putea afirma că Elena Ceauşescu a fost un fel de geniu al răului. De morţi se spun numai lucruri de bine, dar ea era întruchiparea răului, era negativistă, se comporta necorespunzător cu toată lumea. Nu mai vorbesc de incultura ei… El, de exemplu, ştia şi de apariţiile editoriale din România, deoarece primea informări şi din acest punct de vedere, le citea şi reţinea totul. Revenind la persoana Elenei Ceauşescu, mai trebuie spus că era geloasă pe femeile frumoase.

Este cunoscut cazul actriţei Violeta Andrei, soţia ministrului de externe Ştefan Andrei, care a avut mari necazuri din cauza aceasta.

Nu numai că doamna Violeta a fost interzisă, adică apariţia sa la televiziune sau în filme a fost interzisă, dar domnul ministru Ştefan Andrei niciodată nu a fost în deplasări cu soţia, deşi protocolul unui ministru de externe prevedea asta. Elena Ceauşescu nu era de acord, iar Nicolae Ceauşescu se supunea deciziei ei! În ianuarie 1984 am făcut o vizită în Olanda, unde m-am întâlnit, printre alţii, şi cu primul-ministru Rud Lubbers, care mi-a spus că urmează ca peste câteva săptămâni să se întâlnească, în Olanda, şi cu ministrul de externe român Ştefan Andrei. Şi m-a rugat să-i reamintesc lui Ştefan Andrei să vină însoţit de soţie, deoarece aşa prevede protocolul. „La noi face o proastă impresie faptul că un şef de stat sau un ministru de externe vine neînsoţit în delegaţii oficiale“, mi-a spus primul-ministru al Olandei. I-am transmis mesajul lui Ştefan Andrei, dar acesta mi-a sugerat să-i spun toată povestea lui Nicolae Ceauşescu, ceea ce am şi făcut… Acesta a încreţit fruntea, a lăsat privirea în jos şi a bâjbâit un „să vedem, să vedem…“. Mi-am dat seama că el urma s-o întrebe pe ea, iar ea era, cum spuneam, împotrivă. Bănuiesc că Elena s-a opus, deoarece Ştefan Andrei a plecat în Olanda tot singur!

Ea îl subordona pe el, iar el a subordonat total guvernul!

Întotdeauna, conducătorii de partid de tip dictatorial – cum a fost şi Nicolae Ceauşescu – aveau tendinţa de a acapara şi conducerea statului, cum s-a întâmplat şi în România. Ceauşescu se considera ca şi preşedintele SUA. Reamintesc, în SUA preşedintele este şeful executivului, aşa prevede Constituţia americană. La noi însă, a fost un abuz din partea lui Ceauşescu, el fiind doar secretar general al partidului şi preşedintele ţării, cu atribuţii specifice. Primul-ministru al României afla de multe ori de la miniştri de anumite decizii şi hotărâri care urma să fie luate în executiv, dar decise de el, în calitate de preşedinte.

Trofin a vorbit la Craiova despre cultul personalităţii

Putem vorbi în epoca lui Ceauşescu de un fel de luptă ideologică în interiorul partidului unic?

N-aş putea spune că a fost o luptă ideologică în partid. N-au fost grupuri distincte în partid. Anumite păreri contrare mai erau, iar unii aveau curajul să le spună în faţă, în şedinţe. Janoş Fazekaş, de exemplu, a propus ca Elena Ceauşescu să nu facă parte din Comitetul Executiv al partidului, iar cu asta şi-a semnat sentinţa, el fiind apoi marginalizat. Şi Paul Niculescu –Mizil a avut unele opinii… El, ca ministru, nu era de acord să „înghită“ orice fără să-şi spună părerea.

Ce s-a întâmplat cu Virgil Trofin care, după un conflict cu cuplul Ceauşescu, a fost marginalizat şi apoi a murit subit?Într-un interviu pe care mi l-a acordat Gheorghe Apostol în 1990, acesta mi-a dat de înţeles că moartea lui Trofin este suspectă…

Nu cunosc cauzele decesului, nu pot să comentez. Trofin a fost îndepărtat din structura conducerii de partid, deoarece a făcut o afirmaţie nepotrivită pentru acele vremuri şi a intrat în dizgraţie. Aflându-se la Craiova, la o întâlnire cu studenţii, el a afirmat că în România există un cult al personalităţii! Şi asta, evident, l-a costat.

Nicolae Ceauşescu nu avea prieteni sau ea îl izola?

El nu avea prieteni, ci doar subalterni, salariaţi. Nicolae Ceauşescu te făcea să înţelegi că el este şefu’. Au fost însă situaţii în care, între patru ochi, se puteau discuta multe cu el, chiar în contradictoriu. Părea uneori chiar prietenos. Când era supărat, iar şeful de cabinet îmi spunea asta, evitam să am păreri în contradictoriu cu el, nu era indicat!

Nicolae Ceauşescu era un om zgârcit?

Da. Avea un fel de spirit ţărănesc, de prudenţă şi zgârcenie, limitat… Spunea că omul nu trebuie să aibă prea mulţi bani ai lui, ci doar strictul necesar, „să nu se lăfăie în bani, ci să aibă foame de bani“, cum se exprima. A interzis românilor să aibă două proprietăţi, iar dacă moşteneai a doua proprietate trebuia s-o vinzi. Nu accepta ca aceia care au funcţii de răspundere să-şi construiască o locuinţă proprietate pentru a putea să mute demnitarii de partid şi de stat după cum considera el. Majorările de salarii se făceau periodic, cu mare greutate şi prudenţă, deoarece el nu accepta oricum. Chiar şi când era vorba de salariul lui, cu greu accepta o majorare, scrie gds.ro

Păi, Nicolae Ceauşescu avea nevoie de salariu? Ce salariu avea?

Vă răspund direct la partea a doua a întrebării… 15.000 de lei era salariul lunar al preşedintelui României prin 1984. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai puţin decât el, viceprim-ministrul cu două mii de lei mai puţin, iar noi, miniştrii, aveam mai puţin. O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizaţia de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei deoarece Ceauşescu nu accepta ideea unor pensii mari. La ora aceea, cursul neoficial al dolarului american era de aproape 30 de lei. Dacă am face un calcul aproximativ, am putea zice că salariul lui Nicolae Ceauşescu a fost de aproape 500 de dolari SUA pe lună. La sugestia unor colegi miniştri, prin noiembrie 1985 m-am dus într-o zi la Nicolae Ceauşescu cu o propunere de mărire a salariului lui, ştiind că, implicit, se vor mări astfel la toţi de sub el. Am trecut, ca propunere, 20.000 de lei pentru el, ca preşedinte al României. De ce? Se majoraseră salariile şi directorul general din Valea Jiului încasa 19.000 de lei pe lună (salariu plus sporuri). Nu a fost de acord cu propunerile mele şi a acceptat mărirea salariului de la 15.000 la 16.000 de lei, adică echivalentul a 530 de dolari SUA.

Elena controla mapa lui Nicolae Ceauşescu

Aţi fost cu Nicolae Ceauşescu la vânătoare, aţi jucat şah sau volei cu el?

Nu, nu am avut timp şi nici nu agream aceste ieşiri. Nici nu-mi place vânătoarea. Şi-mi pare bine că nu m-am dus la vânătoare. Îl rugam pe şeful de protocol să nu mă invite…

De ce spuneţi că vă pare bine că nu v-aţi dus la vânătoare cu Nicolae Ceauşescu?

Păi, la vânătoare se mai pot întâmpla şi accidente! Apoi, la masa de după vânătoare era un calvar. Ţinea şedinţe la masă, dădea telefoane… Am fost odată la o întâlnire cu el, la o aşa-zisă întâlnire amicală, la Snagov, la casa de oaspeţi de pe malul lacului. Unii jucau şah… Era însă o stânjeneală evidentă. El ţinea şi acolo şedinţe! Juca şah cu Gheorghe Pană, dar se ridica brusc de la tabla de şah şi îi chema pe câte unii la raport. Ieşea cu noi afară, pe alei, şi făcea şedinţe. Nicolae Ceauşescu ne controla şi viaţa, cum se spune, în timp ce ea îl controla pe el!

În ce sens?

Vă dau un exemplu concret. Nicolae Ceauşescu se retrăgea după prânzul de la ora 13.00 în dormitorul adiacent biroului său şi se odihnea, aproape o oră dormea chiar. Ea intra atunci în biroul lui, sustrăgea anumite documente care nu-i conveneau ei şi le dădea şefului de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu, ordonându-i să le restituie celor care le-au întocmit ca şi cum ar fi fost din partea lui Nicolae. Aceste lucruri le-am aflat de la şeful de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu, Costică Manea, cu care am fost în relaţii amicale.

Este adevărat că multe decizii cu care, în principiu, era de acord Nicolae Ceauşescu, a doua zi erau anulate de Elena, iar dumneavoastră aţi şi fost certat de aceasta pentru că l-aţi deranjat pe „Tovarăşul“ cu fel de fel de „nimicuri“?

Da, aşa a fost. În unele cazuri, mai mulţi miniştri ne asociam pentru un cumul de probleme şi ceream audienţă la Ceauşescu. Discutam cu el, ajungeam la un fel de consens în privinţa rezolvării unor probleme sau în privinţa unor acte normative. El era de acord, dar a doua zi ne chema şi-şi retrăgea acordul din ziua precedentă, spunând „să mai analizăm…“. Era clar că seara discutase cu Elena şi ea, negativistă, nu era de acord şi-i impunea şi lui punctul ei de vedere. Noi ne spuneam unii altora: „Sigur a vorbit cu cucoana acasă şi ea, ca de obicei, a fost împotrivă…“. De altfel, cu ea nici nu se putea discuta aşa cum vorbeam cu el. Diferenţa dintre ei a fost enormă. Deşi participa la multe şedinţe, iar materialele premergătoare se multiplicau şi se împărţeau tuturor, inclusiv ei, Elena Ceauşescu nu le citea, iar dacă punea vreo întrebare era uneori pe lângă subiect. Asta a fost cea mai mare greşeală a lui… Şi pentru Nicolae Ceauşescu, şi pentru ţară. A numit-o viceprim-ministru al guvernului, dar ea doar încurca lucrurile. Prim-ministrul nu ştia cum s-o evite. Stabilea şedinţe de guvern când ea era plecată sau ocupată cu alte probleme. În şase ani, cât am fost în guvern, ca ministru, doar o singură dată am văzut-o la şedinţă.

Cine-i scria cuvântările lui Nicolae Ceauşescu, doar Dumitru Popescu?

Am de făcut o completare. Cuvântările acelea lungi de la congresele partidului le întocmea, de fapt, el. Cerea situaţii statistice în legătură cu toate problemele, apoi chema patru-cinci-şase stenografe la Snagov, unde se retrăgea câteva zile şi le dicta în viziunea sa. După ce încheia de dictat lunga expunere, plină de date statistice în stilul său arhicunoscut, îi chema pe Dumitru Popescu („Dumnezeu“) şi pe Constantin Mitea şi le spunea: „Asta-i cuvântarea… Faceţi voi acum acordul subiectului cu predicatul, faceţi cuvântarea cursivă, dar nu tăiaţi decât cu acordul meu“.

Primea informări zilnice despre Europa Liberă?

Da, dar nu numai despre Europa Liberă, ci şi despre alte emisiuni în care România era criticată. Sau el. Le citea, le bifa cu un „v“ („văzut“) şi apoi le trimitea la distrugere.