Connect with us

Politic

REFERENDUM Klaus Iohannis „Merită România acest sacrificiu? Acesta e scopul referendumului”

Președintele Klaus Iohannis se va adresa Parlamentului începând cu ora 12.00, pe tema modificărilor legislației penale inițiate de Executiv.

UPDATE: Premierul Sorin Grindeanu nu va participa la discursul preşedintelui Klaus Iohannis din plenul reunit, deoarece există principiul separaţiei puterilor în stat, a anunțat Tăriceanu.

Discursul lui Klaus Iohannis în Parlament:

M-aș fi adresat și Guvernului dar este ocupat, dar nu-i bai, la ei am fost deja. Sunteți un nou Parlament și mă bucur mult că ați avut răbdare să stați în sală să mă așteptați și va mulțumesc pentru primirea frumoasa. Noilor și vechilor parlamentari vă doresc succes și un mandat plin de realizări.

As fi vrut astăzi, în condiții normale, la început de mandat, să vă vorbesc de lucruri importante pentru România. As fi putut să vă vorbesc despre centenar, când vor sărbători 100 de ani de când exista statul roman modern. as fi putut sa vorbesc despre proiectul de țară. Cu toții ne dorim în definitiv o Românie puternică și prosperă. Cu toții  ne dorim ca României să îi meargă mai bine, dar suntem în plină criza.

Sute de mii de români protestează în stradă. Națiunea e în alertă, e vie , e atentă și e foarte nemulțumită. O importantă cercetare sociologică din ultimele 3 zile arată că aproape 80% din români consideră că țara merge în direcția greșită. Cum s-a ajuns aici, la numai o lună după alegeri?

În 11 decembrie, PSD-ul a repurtat o mare victorie. Dar după aceea, cu o ciudată strategie tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societății românești. A promis în campanie ceva, și în primele zile s-a apucat de altceva. Grija ce ati avut-o, se vede că nu a fost cea declarată în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupați de dosarele penalilor și românii sunt indignați și revoltați. Asta e situația. unii mulțumiți, unii nemulțumiți. Ce face? Care sunt soluții? Care este marja de manevră de a ieși din acest impas?

Retragerea OUG 13 și eventual demiterea chinuită a unui ministru este cu certitudine prea puțin. Alegeri anticipate însă, sunt în această fază prea mult. Asta este marja de manevră. cine trebuie să vină cu soluția? În mod natural, cel care a creat problema – PSD-ul.

(parlamentarii PSD au părăsit ședința)

Ați obosit deja? Ghinion!

Președinții celor două camere încearcă să acrediteze în spațiul public ideea că eu nu aș digera rezultatul votului și că eu aș încerca să întorc acest rezultat. Ei afirmă că aș dori răsturnarea guvernului legitim. Nu! Fals! Ați câștigat, acum guvernați și legiferați! Dar nu oricum. România are nevoie de un Guvern puternic! Nu de un Guvern care cu sfială execută ordinele de la partid. România are nevoie de un Guvern care lucrează transparent, care guvernează predictibil, la lumina zilei, nu noapte pe furiș. Legiferați pentru România, dați legi bune pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme.

Conduceți, dar conduceți responsabil. Sunt mai așteptări. Lumea v-a votat pentru că v-a crezut. Ce ați promis, faceți! Sunt mari așteptări din partea mediului economic. E nevoie de o guvernare predictibilă, sustenabilă. Nu va bateți joc de România. Suntem într-o situație bună. Păstrați trendul ascendent. Păstrați creșterea economică

Sunt așteptări mari de la partenerii internațional. Am luptat, am legiferat și am guvernat pentru ca România să devină o parte puternică din NATO și UE. Lumea are mari așteptări de la noi. sau nu ăi dezamăgim

Dacă PSD-nu  rezolvă aceasta griză voi convocat consultări la Cotroceni pentru a vedea care sunt soluțiile posibile. Ce fel de națiune vrem să fim?

Vrem să fim o națiune puternică, prosperă? O națiune care își construiește un stat de drept și îl respectă, O națiune care se poate mândri cu o justiție independentă, cu un parlament puternic, cu un Guvern performant? Sau vrem să fim o națiune slabă, disprețuită, care pune totul în joc pentru a salva pe câțiva din situații dificile? Merită România acest sacrificiu pentru câțiva politicieni? Asta este întrebarea. Acesta este scopul referendumului. O națiune puternică se construiește cu politicieni credibili în vârful statului. Asta îmi doresc eu și asta cred că își doresc românii. Asta este întrebarea: ce fel de națiune vrem să fim? Voi convoca acest referendum. Aștept de la Parlament răspunsul la solicitare mea. După primirea raspunsului voi convoca referndumul.

Probabil ați urmărit imaginile de la multele demonstrații din ultimele zile. Au fost demonstrații ample în localități unde nu a fost nimic la Revoluție. Imaginea splendidă din Piața Victoriei cu telefoanele iluminate. Iată, când politicienii au încercat să ducă democrația în coridoarele întunecate, românii au iești în stradă și au readus lumina în procesul democratic. Democrația trebuie ținută vie. Democrația trebuie apărată zi de zi. revigorată. democrația nu este niciodată de la sine înțeleasă. Și pentru multă democrație este nevoie de multă educație. Îi felicit pe părinții care și-au dus copii în Piața Victoriei pentru o lecție autentică de democrație.

Haideți să păstram democrația vie și țara curată pentru generațiile care vin după noi, pentru viitorul României.

Vă mulțumesc!

Știrea inițială:

Este pentru prim dată de la instalarea noului Guvern când președintele cere să vorbească în faţa Senatului şi Camerei Deputaţilor. Iohannis a trimis vineri o scrisoare prin care îi informa pe președinții celor două Camere ale Parlamentului de intenția sa.

„Doresc să adresez Parlamentului un mesaj referitor la modificările aduse de către Guvern legislaţiei penale, precum şi la evenimentele generate de acestea. Vă propun ca data prezentării mesajului în şedinţa reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie data de 7 februarie 2017, ora 12.00. Vă rog să primiţi asigurarea întregii mele consideraţii”, se arată în scrisoare.

Klaus Iohannis va vorbi în fața Birourilor reunite ale Parlamentului

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat curs solicitării președintelui. Luni s-a hotărât ca ședința de plen reunit ce va începe la ora 10 să fie întreruptă pentru ca Iohannis să-și transmită mesajul. După aceea, dezbaterile privind bugetul vor fi reluate.

Citește și: Convorbire telefonică între Angela Merkel și Klaus Iohannis. Ce a spus cancelarul german despre corupția din România

Chiar dacă Guvernul a abrogat mult contestata OUG 13/2017, preşedintele va aborda acelaşi subiect pe care l-a anunţat iniţial.

„Mâine, la ora 12:00, mă voi adresa Parlamentului României. Modificările legislaţiei penale iniţiate de Guvern, care au generat o puternică reacţie civică, trebuie aduse în atenţie şi de la tribuna Legislativului. Vă invit să mă urmăriţi!”, a scris preşedintele, luni, pe Facebook.

La mesajul președintelui va asista și premierul Klaus Iohannis.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top