Connect with us
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, dezbătută astăzi în Parlament

Politic

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, dezbătută astăzi în Parlament

Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, semnată de PNL, USR şi PMP, va fi dezbătută şi votată miercuri în plenul Parlamentului.

UPDATE Plenul Parlamentului a început miercuri dezbaterea moţiunii de cenzură ”Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, semnată de PNL, USR şi PMP.

La şedinţă participă premierul Viorica Dăncilă şi membrii Cabinetului. Şedinţa este condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Gabriel Vlase. Din totalul de 465 de parlamentari, 380 şi-au înregistrat prezenţa. Moţiunea de cenzură este prezentată în plen de senatorul USR Radu Mihail.

Documentul a fost semnat de 152 de parlamentari. Semnatarii moţiunii de cenzură cer demiterea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta „nu are curajul şi puterea de a se opune deciziilor arbitrare ale şefului de partid”.

„Doamna Viorica Dăncilă trebuie demisă, deoarece nu are nici curajul şi nici puterea să se opună deciziilor arbitrare ale şefului său de partid. Astfel, chiar sub ochii prim-ministrului, legile Justiţiei sunt mutilate, pentru interese politice obscure. Codurile penale sunt modificate cu dedicaţie!

(Guvernul Dăncilă face politica partidului, în funcţie de nevoia şefului de partid, nu de nevoile oamenilor! Au trecut aproape doi ani de la preluarea guvernării şi PSD-ALDE nu a făcut nimic bun pentru români. Dar, în schimb, faceţi, zilnic, câte ceva pentru voi. Lucraţi zi de zi pentru deziderate strict personale şi care sunt contrare aşteptărilor românilor!”, se arată în moţiunea de cenzură.

Reprezentanţii Opoziţiei susţin că Guvernul Dăncilă este ”mai incompetent” decât primele două guverne PSD-ALDE.

„Oricât de prost ar guverna, doamna Dăncilă pare că va rămâne la Guvern atâta vreme cât îşi păstrează singura sa calitate – aceea de a nu fi ‘conflictuală’ cu şeful său de partid. Am ajuns astăzi să dezbatem o moţiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern garantat de domnul Dragnea, deoarece Guvernul Dăncilă ameninţă, prin miniştrii săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii.

Nu există nicio garanţie că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajaţi fără banii de pensie! Am ajuns cu toţii să ne ruşinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul ţării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că doamna Viorica Dăncilă nu îndeplineşte decât formal această funcţie, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, domnul Liviu Dragnea.

De la începutul anului de când aţi fost învestită în funcţia de prim-ministru, nu aţi reuşit decât să afundaţi economia ţării şi mai tare, să generaţi panică şi neîncredere în rândul investitorilor străini, să-i goniţi din ţară pe cei deja existenţi şi să adânciţi şi mai tare evoluţiile economice negative”, spun semnatarii moţiunii de cenzură.

Guvernul a eşuat şi în gestionarea demersurilor de îndeplinire a obiectivelor de referinţă din Mecanismul de Cooperare şi Verificare

„Cele mai importante probleme ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate! În schimb, actul de guvernare a fost deturnat în dauna intereselor cetăţenilor români. Nu mai puteţi nega faptul că preocupările dumneavoastră în domeniul justiţiei au urmărit planuri ascunse, pentru a asigura protecţia unor lideri politici în faţa rigorilor legii.

Aţi îndepărtat actul de justiţie de principiile constituţionale privitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi vă străduiţi din răsputeri să creaţi o castă de cetăţeni mai presus de lege”, adaugă semnatarii documentului.

„Daţi un vot favorabil acestei moţiuni şi veţi da o şansă României ca să aibă un guvern responsabil, eficient, competent, interesat exclusiv de problemele oamenilor şi nu supus doar intereselor personale ale unui singur individ! Avem convingerea că în majoritatea PSD-ALDE se află, încă, parlamentari responsabili, care s-au săturat să le fie ruşine atunci când sunt întrebaţi despre Guvernul Dăncilă. Aşteptăm un gest de responsabilitate din partea fiecărui parlamentar, care a jurat solemn că-şi va îndeplini cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor!”, a transmis opoziţia.

Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de 233 de voturi favorabile

PSD şi ALDE au, împreună, 249 de parlamentari, în timp ce numărul deputaţilor şi senatorilor PNL, USR şi PMP este 154. UDMR are 30 de deputaţi şi senatori.

În forul Legislativ mai sunt 17 deputaţi aparţinând minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară şi 15 parlamentari neafiliaţi.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat săptămâna trecută, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, că moţiunea de cenzură nu va trece.

De asemenea, el a anunţat, luni, că parlamentarii PSD – ALDE vor asigura cvorumul la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota. „O să fim prezenţi cât este necesar să se asigure cvorumul, dar nu vom vota. Nu vorbim de trădări, până la urmă a fost un vot. Logica este alta – să-i asigure numărul de voturi, dacă tot au iniţiat moţiunea de cenzură. De ce trebuie să ne implicăm noi în acest demers al opoziţiei? Să aibă voturi!”, a spus preşedintele PSD.

Pe de altă parte, liderii PNL au anunţat negocieri cu celelalte partide pentru a le convinge să voteze în favoarea moţiunii de cenzură.

„Şanse sunt (ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament – n.r.), vom purta discuţii până în ultima secundă a votului şi există două aspecte foarte clare legate de cei care îşi vor exprima votul mâine – pe de o parte sunt cei care s-au manifestat ca partide de Opoziţie, pe partea cealaltă există foarte mulţi oameni nemulţumiţi din majoritatea parlamentară, însă, din nefericire, multora dintre ei le este foarte frică pentru că Liviu Dragnea şi-a creat o caracatiţă a instituţiilor statului pentru a exercita influenţă negativă, presiune, abuz, încât multor oameni le este frică. Ei ne-au şi arătat, am văzut zeci de scheme trase la indigo din partea membrilor majorităţii guvernamentale în care ne spuneau – X ministru umblă la bani, X ministru umblă la controale abuzive, X ministru pune alte instituţii ale statului împotriva cetăţenilor liberi din această ţară. Este o manieră discreţionară, autoritară şi este din ce în ce mai evident că domnul Dragnea şi-a pierdut complet controlul şi raţiunea. Am discutat cu aproape toţi colegii din Parlament, vom vedea şansele în momentul în care se apropie votul”, a declarat, marţi, liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan.

 Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de 233 de voturi favorabile

Turcan a susţinut că există maximum 160 de voturi ale Opoziţiei „manifestate continuu în Parlament”, iar tot ce ţine de mai mult de 160 de voturi „reprezintă negociere”. „Eu sper că ne vom găsi cât mai multe argumente de negociere şi de convingere, atât faţă de UDMR, cât şi faţă de colegi din majoritatea guvernamentală”, a adăugat ea.

Şi USR a anunţat că se află într-un dialog constant cu partidele de opoziţie, inclusiv cu UDMR, pentru a obţine voturile cât mai multor parlamentari necesare trecerii moţiunii de cenzură. Liderul formaţiunii Dan Barna a făcut un apel la cetăţeni să-şi ia miercuri o zi liberă şi să se strângă în Parcul Izvor pentru a susţine demersul antiguvernamental.

PMP va susţine moţiunea de cenzură de miercuri prin cele 18 voturi ale parlamentarilor partidului, iar Traian Băsescu va fi prezent în sală şi va vota împotriva Guvernului Dăncilă, a declarat marţi deputatul Eugen Tomac, preşedintele partidului.

„Mâine toţi cei care au semnat pentru moţiunea de cenzură vor fi prezenţi la vot. Pe 18 voturi (n.r. – voturile PMP pentru moţiunea de cenzură). În mod sigur preşedintele Traian Băsescu va fi prezent în plenul Parlamentului şi va vota împotriva Guvernului Dăncilă, pentru plecarea doamnei Viorica Vasilica la Videle”, a precizat Tomac, după Consiliul Executiv Naţional.

Deputatul Victor Ponta a declarat luni că parlamentarii partidului Pro România vor sprijini orice efort de înlocuire a actualului Executiv, dar nu sunt de acord ca Guvernul Dăncilă să fie schimbat cu unul PNL condus de Ludovic Orban.

Negocieri pe marginea moţiunii de cenzură au avut loc şi între parlamentarii membri ai Pro România, partid condus de Victor Ponta, cu lideri ai PSD şi parlamentari social-democraţi. Deputatul Nicolae Bănicioiu a declarat pentru AGERPRES că liderul PSD Liviu Dragnea „încearcă să nu-i lase pe oameni să intre în sala de vot” pentru că dă dovadă de lipsă de încredere în propriul partid. „Ne întâlnim cu toată lumea, discutăm şi cu parlamentari PSD şi cu parlamentari de la celelalte partide politice”, a precizat deputatul independent, membru al Pro România.

La rândul său, liderul UDMR Kelemen Hunor a anunţat că grupurile parlamentare ale Uniunii vor decide miercuri dimineaţă cum se vor raporta la moţiunea de cenzură, oricare dintre opţiuni fiind teoretic posibilă. Kelemen Hunor a avut întâlniri şi cu liderul liberal Ludovic Orban, precum şi cu liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului.

Marţi, acesta a declarat că moţiunea de cenzură nu are voturile necesare să treacă fără ruperea coaliţiei PSD – ALDE. „În acest moment, Opoziţia, completată eventual cu o parte dintre minorităţi, nu are şanse să dărâme Guvernul”, a precizat Kelemen Hunor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top