Connect with us
#Rezist protest pe holurile Parlamentului, în timpul discursului lui Dăncilă

Politic

Protest #Rezist pe holurile Parlamentului, în timpul discursului lui Dăncilă

#Rezist a protestat în Parlament, miercuri, în faţa sălii plenului în timpul discursului premierului Viorica Dăncilă.

Mesajele protestatarilor din Parlament: „Ceauşescu n-a murit, este Dragnea travestit”, „Cuib de hoţi şi de mafioţi” „Astăzi protestăm şi dumneavoastră veţi lua distanţă şi ne veţi respecta acest drept constituţional”, a declarat unul dintre protestatari.

Protestul a avut loc în timp ce în plenul Parlamentului Viorica Dăncilă ţinea un discurs despre stadiul pregătirilor pentru preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE din ianuarie 2019.

Parlamentarii USR au fost acuzaţi că au lăsat protestatarii să intre în Parlament, deşi regulamentul intern nu permite acest lucru.

Protestatarii au refuzat să iasă din Parlament la rugămintea angajaţilor şi s-au aşezat pe jos.

Unul dintre protestatarii care se află acum pe holurile Parlamentului a spus că și-a luat concediu, pentru că se temea că președintele Klaus Iohannis va fi suspendat:

„Suntem angajați, avem copii, familii pe care le-am neglijat, pentru că vrem o viață normală oameni buni (…) în loc să merg cu copiii în parc. (…) Ne-au rupt în două cu amenzile”, adaugă el.

La ieșirea lui Liviu Dragnea, oamenii au început să strige: „Demisia, demisia”, „Cuib de hoți și de mafioți” și „Rușine”.

Discursul premierului Viorica Dăncilă a ținut 45 de minute. După discurs aceasta a părăsit sala de plen împreună cu mai mulți miniștri, printre care și Meleșcanu, care este apostrofat că a tăiat din secțiile de vot pentru diaspora. Se scandează „Diaspora, diaspora”.

Ce mișcare a făcut recent premierul

Premierul Viorica Dăncilă a venit, la începutul lunii aprilie, în fața Parlamentului, la “Ora prim-ministrului”, pentru a prezenta situația bugetară a țării dar și cum ”se cheltuiesc banii românilor” din creșterea economică.

Dăncilă a venit însoțită de șeful Camerei Deputaților Liviu Dragnea, lider al PSD, și vicepremierul Paul Stănescu.

Premierul a transmis, recent, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, în care îşi exprimă disponiblitatea de a prezenta Parlamentului, în perioada imediat următoare, stadiul procesului de pregătire.

Dragnea: ”Dacă la voi în studio vin asemenea oameni, mai faceţi emisiuni?”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a refuzat să facă declaraţii miercuri, în Parlament, supărat de atmosfera de pe holuri, unde zeci de protestatari #rezist au reuşit să intre şi să scandeze.

„Voi aşa vreţi să faceţi presă? Dacă la voi în studio vin asemenea oameni, mai faceţi emisiuni? Faceţi cu cei de la USR”, a declarat Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top