Premierul palestinian îi cere României să nu mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim

20.04.2018
Premierul palestinian îi cere României să nu mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim

În urma deciziei României de a-și muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, premierul palestinian, Rami Hamdallah, a cerut joi României să nu facă acest lucru.

Acesta estimează că o asemenea măsură ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU şi de asemenea ar dăuna şanselor de pace şi de creare a unui stat palestinian în cadrul frontierelor din anul 1967 cu capitala la Ierusalim.

Conform acestei surse, premierul palestinian a formulat solicitarea în timpul unei întâlniri avute în cursul zilei de joi cu şeful Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah – Palestina, Cătălin Ţîrlea, întâlnire în cadrul căreia au fost discutate ultimele evoluţii politice din regiune, precum şi evoluţia relaţiilor bilaterale româno-palestinene.

Premierul palestinian a mulţumit României pentru sprijinul oferit în vederea construirii instituţiilor palestiniene, subliniind importanţa consolidării cooperării în domenii precum turismul, educaţia şi cultura.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seară, la o emisiune televizată la postul Antena 3, că guvernul român a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.

“Acum ceva timp eu am spus că, din punctul meu de vedere, şi România, după anunţul administraţiei americane, trebuie să-şi mute ambasada din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.

(…) Ieri, într-adevăr, informaţia a ieşit, Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Poate părea un lucru puţin important. Are o valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenit de mare în lume, un stat, Israelul.

Cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români care trăiesc acolo, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, a afirmat Dragnea.

Klaus Iohannis nu a fost consultat cu privire la mutare

Vineri, Administraţia Prezidenţială, a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat cu privire la o posibilă mutare a Ambasadei României din Israel.

Subliniind totodată că un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia, şi că “în această etapă” ar reprezenta “o încălcare a dreptului internaţional relevant”.

Ambasada României la Budapesta a fost ATACATĂ

Articolul continua dupa publicitate