Primii deținuți eliberați din Penitenciarul Poarta Albă

19.10.2017
Primii deținuți eliberați din Penitenciarul Poarta Albă

Zeci de persoane, rude și prieteni, așteaptă în fața Penitenciarului Poarta Albă eliberarea deținuților care beneficiază de noile prevederi referitoare la condițiile necorespunzătoare de detenție.

Reprezentanții închisorii au făcut deja o listă cu deținuții care urmează să fie eliberați, astăzi, sau în următoarele săptămâni.

La Penitenciarul Poarta Albă se lucrează, încă, la sincronizarea sistemelor informatice din rețeaua națională a penitenciarelor, proces care se poate lungi până târziu în noapte.

”Se face sincronizarea între aplicațiile informatizate de la noi și cea centrală și trebuie să avem o cifră exactă și cât mai precisă pentru că e vorba de punerea în libertate a unor deținuț”, a declarat, pentru EVZ, purtătorul de cuvânt al penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan.

Deţinuţii vor fi eliberaţi indiferent de infracţiunia pentru care au fost condamnaţi

Deținuții care îndeplinesc prevederile impuse de lege, condițiile precare de detenție, vor fi eliberați, indiferent de infracțiunea pentru care au fost condamnați.

“Sunt două categorii, unii care vor fi puși în libertatea deîndată, astăzi, și, cealaltă categorie, care vor avea vocația de a fi analizați în comisia de liberare condiționată și vor fi analizați în următoarele două săptămâni. Vor fi din toate categoriile, sunt toți cei care beneficiază de prevederile noilor măsuri”, a precizat Gabriel Botezan.

Printre numele grele încarcerate la Poarta Albă sunt Mihai Necolaiciuc, fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, fostul primar al orașului Techirghiol, Adrian Stan etc.

Citeşte şi Zodia care va STRĂLUCI în luna noiembrie! Totul îi merge ca pe roate!