Program AeroNautic Show și AeroNautic Expo 2018

Militari români vor participa la AeroNautic Show și AeroNautic Expo, evenimente care se vor desfăşura, sâmbătă, între orele 10,00 şi 19,00, în Parcul Crângaşi şi pe Lacul Morii din Bucureşti.

Show aerian se desfășoară la Digul Lacul Morii, între orele 11.00 și 14.00, conform unui anunț al organizatorului.

Exploziția se desășiară în Parcul Crângași, de la 10.00-19.00 și va cuprinde mai multe momente artistice, printre care un concert de muzică folk și dansuri tradiționale.

Potrivit MApN, publicul va putea urmări, în zona destinată expoziţiei statice din Parcul Crângaşi, spectacole susţinute de Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi de Ansamblul Artistic al Armatei.

De asemenea, publicul va putea să viziteze zonele special amenajate de diverse structuri ale armatei, standul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” cu echipamente militare aflate în fază experimentală de cercetare sau proiect, standul de carte al Editurii Militare cu titluri specifice, expoziţia Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” dedicată Centenarului Primului Război Mondial, iar cei interesaţi vor putea obţine informaţii despre procesul de recrutare şi selecţie în Armata României.

Totodată, în zona de spectacol de pe Lacul Morii, va avea loc un exerciţiu demonstrativ de paraşutare pe apă şi recuperare, executat de un detaşament de militari din cadrul Forţelor Terestre Române. Paraşutarea se va face dintr-o aeronavă C-27J Spartan.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Aeronautică Română şi Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de partener şi co-organizator, iar intrarea este liberă.

Citește și: BIAS 2018: 47 de cazuri medicale, patru persoane transportate la spital

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 14 sept.. 2018
Scris de , în Știri
Comentarii