Connect with us
Proiect de lege: Uber, Taxify, Clever Taxi ar putea fi interzise

Știri

Proiect de lege: Uber, Taxify, Clever Taxi ar putea fi interzise

Un proiect de lege lansat în dezbatere publică vizează modificarea legii taximetriei. Schimbările propuse ar ușura semnificativ sancţionarea cu amendă a şoferilor care transportă persoane contra-cost şi ar impune ca aplicaţiile pentru comenzi taxi să fie „proprietatea exclusivă” a unui dispecerat autorizat.

Modificarea legii taximetriei prin OUG a fost încercată fără succes, de-a lungul anilor, în mai multe rânduri, cel mai recent cu aproximativ un an în urmă, printr-un proiect iniţiat atunci de Ministerul Transporturilor.

De această dată, proiectul de OUG a fost iniţiat de către Ministerul Dezvoltării şi vine cu o noutate faţă de tentativele anterioare – se referă şi la aplicaţiile mobile.

Cea mai importantă modificare se referă la sancţionarea şoferilor care fac transport public de persoane sau transport de mărfuri, contra cost, fără autorizaţiile aferente. Dacă ordonanţa va fi adoptată, aceştia vor putea fi sancţionaţi pe loc, de la prima abatere, cu amendă de până la 5.000 de lei. Astfel, ar fi eliminată din textul legii sintagma „în mod repetat”, citează  ECONOMICA.net

Această modificare ar afecta semnificativ activitatea companiilor de ride sharing, precum Uber şi Taxify.

O altă schimbare importantă propusă de textul OUG este arondarea aplicaţiilor de comenzi taxi la dispeceratele autorizate.

Citește și: LOVITURĂ pentru bucureştenii! Cât va COSTA o călătorie cu taxiul

„(…) aplicație informatică mobilă pentru comenzi de taxi (…) proprietatea exclusivă a dispeceratului taxi autorizat, având denumirea dispeceratului (…) Aplicația se poate folosi doar de către un dispecerat taxi, autorizat în condițiile legii, pentru a asigura siguranța clientului”, se arată în textul Ordonanţei.

Unde se interzice taximetriştilor să-şi desfăşoare activitatea

Este o nouă încercare de blocare a aplicaţiilor de comenzi taxi, precum Clever Taxi şi Star Taxi. O prevedere similară a fost propusă, anterior, într-un proiect de hotărâre al Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care însă nu a mai fost adoptat.

De asemenea, proiectul de OUG ar interzice taximetriştilor să-şi desfăşoare activitatea în altă localitate decât cea unde au obţinut autorizaţia.

Proiectul de Ordonanţă a fost publicat, vineri, 18 mai, pe site-ul Ministerului Dezvoltării. Printre justificările evocate în proiect şi în nota de fundamentare se numără siguranţa clienţilor şi „necesitatea stringentă a scăderii evaziunii fiscale generată de practicile ilicite în transportul rutier de persoane în regim de taximetrie”.

Tot vineri, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), principalul grup de lobby al companiilor de taximetrie din Bucureşti, cerea într-un comunicat de presă eradicarea activităţii neautorizate şi nelicenţiate din domeniul transportului rutier de persoane (taxi, rent-a-car şi curse regulate sau ocazionale).

„Întrucât periclitează atât activitatea firmelor care respectă legislaţia în vigoare, cât şi viaţa persoanelor ce folosesc acest tip de servicii”.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top