Connect with us

Știri

Recital vocal instrumental „PRELUDIUL GLORIEI” din cadrul Festivalului național „Remember Enescu”

„Muzica nu este, cum crede atâta lume, numai visare și distracție. E muncă, muncă grea. Dar și imens de binecuvântată” spunea George Enescu la începuturile carierei sale.

Muzeul „Vasile Pârvan” are deosebita bucurie de a organiza o nouă întâlnite cu membrii Fundației Culturale „Remember Enescu”, colaboratori vechi și statornici ai instituției noastre.

Distinsa profesoară Mihaele Tomescu fiind cea care, de mulți ani, reușește să adune, în jurul său și a muzicii, pe cei mai talentați tineri muzicieni din România. Și de această dată vom putea asculta, în recital, atât tineri aflați la început de drum, cât și studenți cu o vastă experiență muzicală obținută în urma participării la numeroase concerte, recitaluri și concursuri.

Ne vor oferii adevărate bijuterii muzicale – Maria Petrea, Alessia Banu, Lucian Albu, Timotei Bîgu, Andrei Liță, Emilian Rusu-Donighevici, Monica Rusu – Donighevici, Diana – Elena Vornicu, Egidiu – Maximilian Ciuraru.
La pian profesorii: EMILIA MOCANU, CEZARA PETRESCU, LAURA TURTA

În cadrul programului vom audia lucrări de: G.F. Haendel, H. Purcell, B. Marcello, T. Albinoni, J. Haydn, W. A. Mozart, R. Schumann, N. Paganini, A. Alabiev, G. Donizetti, T. Brediceanu, G. Enescu.

Protagoniștii acestei întâlniri fiind interpreți de la: UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE „GEORGE ENESCU” IAȘI, COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE „GEORGE APOSTU” BACĂU ȘI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DE ARTE „NICOLAE TONITZA” – BÂRLAD.

Recitalul va avea loc duminică 18 martie, ora 11.00 la Pavilionul Expozițional Marcel Guguianu, din str. Transilvaniei 4 – 6.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top