Data: 11 Ian. 2017, Ora publicării:19:11

Situația zborurilor pe aeroportul Otopeni, miercuri 11 ianuarie – ora 19:00

Compania Națională Aeroporturi București a emis un comunicat de presă cu privire la situația traficului aerian de pe aeroporturile din București.

Potrivit CNAB, traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, însă se aterizează și decolează în deplină siguranță. Utilajele de deszăpezire intervin pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a activității.

Comunicat CNAB

“Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă.

Se aterizează şi se decolează în deplină siguranţă. Unele zboruri pot înregistra întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor.

Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime.

Pistele, platformele și căile de rulare a aeronavelor sunt deschise și operaționale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro. “, transmite CNAB.

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 11 Ian. 2017
Scris de , în Știri
Comentarii