Connect with us
Pe 4 martie 1977 avea loc un cutremur de 7.2 grade pe scara Richter, care a dus la moartea a peste 1500 de persoane.

Știri

42 de ani de la cutremurul din 1977. Firea: 9000 de oameni trăiesc în clădiri cu risc

Gabriela Firea a declarat că în urma unui recensământ s-a stabilit că în clădirile cu risc seismic categoria I din Capitală locuiesc aproape 9.000 de persoane. Precizările vin în contextul în care luni se împlinesc 42 de ani de la marele cutremur din 1977.

„Până în anul 2020, vom interveni în toate cele 349 de clădiri cu risc seismic grad I. Deja într-un an şi câteva luni am intrat cu activitate de punere în siguranţă şi consolidare în jumătate dintre acestea. Am realizat pentru prima dată un recensământ al persoanelor care locuiesc în aceste imobile cu risc seismic categoria I, respectiv 8.993 de persoane locuiesc în acest imobile, deci aproape 9.000 de persoane”, a declarat, luni, primarul general Gabriela Firea, într-o conferință de presă.

Precizările vin în contextul în care luni se împlinesc 42 de ani de la marele cutremur din 1977.

Potrivit Gabrielei Firea, până în prezent au fost consolidate două clădiri, pe Strada Blănari nr. 10 și Strada Spătarului nr. 36

„În ceea ce priveşte monumentele istorice şi expropierile care ar trebui să fie făcute în această perioadă, sunt în elaborare documentaţiile pentru expropierea a 21 de imobile monument istoric. În ceea ce priveşte faţadele unor clădiri afectate care pot constitui un pericol public, până acum au fost identificate şi inventariate toate imobilele cu probleme la faţadă situate în zonele stabilite prin regulament că ar fi prioritare”, a mai declarat Gabriela Firea.

Emanuel Laurențiu - redactor. Colegul nostru redactează știri în domeniile știri interne, știri externe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top