Stadionul Ghencea, la pământ. Au început demolările arenei

Au început demolările stadionului Ghencea. Potrivit autorităților, de luni ar urma să înceapă și construirea unei noi arene. Compania Naţională de Investiţii a semnat contractul pentru demolarea Stadionului Steaua. Astfel, firma câştigătoare urmează să execute lucrările în termen de trei luni contra unei sume de peste 6 milioane de lei.

„În urma preluării Stadionului Steaua de la Ministerul Apărării Naţionale, prin protocol de predare-primire semnat în data de 13 iunie 2018, Compania Naţională de Investiţii (instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) a semnat, pe 18 iunie 2018, contractul privind proiectarea, asistenţa tehnică din partea proiectantului şi execuţia lucrărilor de desfiinţare a obiectivului de investiţii Stadion Steaua din bd-ul Ghencea, nr. 45, sector 6, Bucureşti”, se arată într-un comunicat al MDRAP.

Muncitorii nu garantează însă că arena va fi gata până la Euro 2020. Atunci, România va găzdui câteva meciuri şi a promis că va avea şi terenuri la nivel european. Însă, celelalte 3 stadioane implicate în proiect, Rapid, Dinamo şi Arcul de Triumf, sunt tot la etapa studiilor de fezabilitate.

Săptămâna viitoare firma care a câştigat licitaţia va dărâma tribuna oficială, hotelul de cantonament şi în final tribunele în care fanii roș-albaștrii s-au bucurat sau au plâns pentru echipa lor preferată.

Luni încep demolările stadionului Ghencea

Mulţi şi-ar dori să ia acasă o parte din istoria acestui loc. Reprezentanţii clubului spun că au primit cereri şi de la alte baze sportive din ţară, aşa că tot ce mai poate fi refolosit va fi inventariat şi vândut,scrie stirileprotv.ro.

Potrivit Companiei Naţionale de Investiţii, construcţia noului stadion ar trebui să dureze 25 de luni. Asta înseamnă că nouă arena va fi dată în folosinţă, cel mai probabil în iulie 2020.

Potrivit unor surse, în urma demarării procedurii de achiziţie publică privind atribuirea contractului, a fost depusă o singură ofertă din partea asocierii Construcţii Erbaşu S.A. şi BS Recycling SRL.

Citește și EURO 2020 – Cum poate pierde România organizarea turneului final?

„Potrivit ofertei depuse, durata lucrărilor va fi de 3 luni (1 lună pentru serviciile de proiectare şi 2 luni pentru lucrările de execuţie), iar valoarea contractului este de 6.504.233,28 lei cu TVA. În cursul săptămânii viitoare, va fi emis ordinul de începere a proiectării, după care se va emite şi ordinul de începere a lucrărilor de desfiinţare, care vor include demolarea tribunei oficiale, a hotelului de cantonament şi a tribunelor pe maluri de pământ”, se arată în comunicat.

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 20 iun.. 2018
Scris de , în Știri
Comentarii