Connect with us
Jojo a ajuns pe masa de operație. Ce a pățit vedeta

Vedete

Jojo a ajuns pe masa de operație. Ce a pățit vedeta

Jojo, pe numele real Cătălina Grama a fost nevoită să se opereze în urmă cu două săptămâni. Artista a sfătuit femeile să nu aștepte să treacă timpul și situația să se agraveze, ci să meargă încă de la primele semne la medic.

„De când am născut-o pe Zora, hernia mea ombilicală căpătată în sarcină cu Achim și-a făcut de cap din ce în ce mai tare. De ce zic asta? Pentru că a devenit mai proeminentă și a și început să doară. Nu mereu, însă din ce în ce mai des.

Jojo a fost operată

În ciuda avertismentelor, Jojo a amânat momentul operației de hernie.

Deși am fost prevenită de mai multe ori că trebuie să fac operația necesară pentru ca lucrurile să fie în regulă eu nu și nu. Între timp am lăsat toate lucrurile să meargă normal: am muncit enorm, mi-am crescut copiii, i-am ridicat și purtat în brațe pe amândoi fără restricții ( deși Achim are acum aproape 21 de kilograme), și mi-am văzut de viață, cum s-ar spune. La fel și hernia. Până într-o zi.

A urmat o altă criză de durere, și deși aveam și alte lucruri importante în program am ajuns tot la urgență. Am crezut că este tot apendicele. În schimb de vină era hernia ombilicală. Paul m-a convins ca în sfârșit să programăm operația pe care o amânasem atâta vreme”, a dezvăluit vedeta.

Jojo are un sfat pentru toate femeile

„Vă sfătuiesc sincer să mergeți și să interveniți încă de la primele semne că ceva e în neregulă. Eu am intervenit totuși la timp, pentru că se pot întâmplă lucruri mult mai rele, însă dacă aș fi fost mai puțin încăpățânată și aș fi acționat mai repede m-aș fi scutit de multă durere”, a povestit Jojo pe blogul său.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top