Connect with us

Vedete

Karym visează să o facă şi cu Delia, chiar dacă e măritată: „Pentru că e…”

Karym s-a făcut remarcat şi aplaudat, după ce a lansat piesa “Anonim”. Deşi e “nou” în industria muzicală românească, are ani buni de muncă în spate şi se străduiește de mult să răzbată pe piața autohtonă. Karym a acordat un interviu în care a dezvăluit detalii interesante despre cariera şi despre viața lui personală.

Recent, toate eforturile solistului au fost recompensate. Karym a lansat piesa “Anonim”, în colaborare cu Mellina (care a lucrat cu Vescan – „Poză de album”, Bere Gratis – „Până sus la cer”, JerryCo – „Dacă mă iubești” sau TWO – „Vinovat”), proiect susținut de casa de discuri „CatMusic”. Beneficiind de peste 1 milion de vizualizări pe Youtube, în doar două săptămâni de la lansare, piesa se bucură de tot mai mult succes.

Într-un interviu pentru ziarulring.ro, Karym a dezvăluit că şi mâine ar face un featuring cu Delia pentru că „ar fi cea mai mare provocare pentru mine. Pentru că e WOW!”, spune tânărul artist.

Artistul a vorbit şi de momentul greu din cariera lui, atunci când a vrut să renunțe la muzică şi a părăsit țara.

„La un moment dat am luat o pauză şi am părăsit chiar şi țara stabilindu-mă în Franța departe de toți şi de toate. A lua o pauză nu înseamnă a renunța, este mai degrabă un moment de respiro psihic şi fizic… moment în care te aduni, te autoevaluezi pentru a o lua de la capăt cu noi forțe.”, a declarat Karym.

Karym s-a făcut remarcat cu piesa „Anonim”

Piesa „Anonim” a fost produsă în studioul Tralala Music de Mădălina Dumitru (Mellina), cea care a ajuns să compună piese atât pentru ea, cât şi pentru alți artiști din țară sau străinătate, precum Fatman Scoop, Alina Eremia, Mircea Eremia, Karym, Mihai Chițu, Amme şi mulți alții.

„Sunt fericit că am lansat „Anonim” şi sunt foarte încântat de reacțiile pozitive ale publicului. A fost şi este o experiență frumoasă să lucrez cu Mellina. Cu ea am mai lucrat şi pentru single-ul „#suntaici”, însă a fost doar pe partea de producție. Îi mulțumesc pe această cale că a avut încredere în mine!”

Karym este unul dintre cei mai noi artişti de pe piața muzicală, care încă de la debutul său, s-a bucurat de susținerea unor artisti de renume în România, precum Celia sau Andreea Antonescu. Cei doi artişti au mai colaborat pe partea de producție si pentru single-ul lui Karym, #suntaici.

Artistul a facut primii pași în muzica de mic copil, mai exact pe la 7 ani. A cântat într-un cor local, apoi lucrurile au derivat. A cochetat şi cu mai multe instrumente, cum ar fi mandolina, chitara, mandola, asta până când şi-a dat seama ce vrea, de fapt, şi a început să se apuce serios să cânte.

1 Comment

1 Comment

  1. Dyego

    2017-02-13T08:03:55+02:00 at 8:03

    Ce idiot a pus titlul acesta??? In primul el viseaza sa faca un featuring cu Delia si nu cum ati scris voi si in al 2 lea rand ce trb are chestia asta cu faptul ca este maritata? ?? Voi sunteti un site de 2 bani iar cel care a scris articolul acesta ar trebui sa se duca in lume

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top