Connect with us
Oana Zăvoranu în ”război” cu Tamara Buciucianu-Botez! ”O obraznică și o hoață ești”

Vedete

Oana Zăvoranu în ”război” cu Tamara Buciucianu-Botez! ”O obraznică și o hoață ești”

Oana Zăvoratu a depănat câteva amintiri din copilăria sa, pe care nu le va uita vreodată. Amintiri care mai decare mai haioase! Una dintre ele o implică chiar și pe marea actriță Tamara Buciuceanu-Botez, care i-a fost vecină.

Se pare că marea actriță a pus-o de mai multe ori la punct pe Oana, dar și pe bună dreptate! Micuța Oana obișnuia să fure cireșele Tamarei Buciuceanu-Botez.

În urma unui interviu acordat pentru revista Unica, Oana Zăvoranu a povestit modul în care se distra în copilărie, dar și micile peripeții prin care a trecut cu actrița Tamara Buciuceanu-Botez, care locuia la doar câteva case distanță de aceasta.

Cum o ”pedepsea” Tamara Buciuceanu-Botez

„În capătul străzii mele stă Tamara Buciucianu-Botez și are un cireș delicios, pe care îl avea și în copilăria mea.

Ei bine, mă cățăram pe gard și apoi în pom și-i furam cireșele. Mă alerga și mă bătea cu umbrela sau cu bastonul, depinde ce avea la îndemână.

Pentru două cireșe am luat o bătaie cu umbrela soră cu moartea. Dar nici eu nu tăceam. I-am zis odată: ‘Nu-ți ajung cireșele? Le iau și eu pe alea de pe jos!’ Și atunci mai rău mi-am luat-o. ‘O obraznică și o hoață ești! Ce dacă sunt pe jos? Sunt ale mele!’, așa îmi zicea și mă alerga”, a explicat amuzată Oana Zăvoranu.

Vrea să se mute în Beverly Hills

Oana Zăvoranu se pregătește să facă o investiție costisitoare. Vedeta a mărturisit că vrea să-și achiziționeze o nouă casă, în Beverly Hills.

Vreau în august, dacă ne ajută Dumnezeu, să luăm un apartament în Beverly Hills unde să ne petrec o parte din timp. Eu una n-aș putea să plec definitiv. (…)

Citește și: Oana Zăvoranu revine în televiziune. Vedeta va participa la o emisiune de dans

Orince investiție într-o casă este investiție, însă am promisiuni din unele locuri, dar nu ca amețitele astea care apar brusc și sunt distribuite în tot felul de locuri. Nu vreau să fiu ipocrită și să zic că mă așteaptă Spielberg acolo.

Eu consider că pot la un moment dat să-mi rup 500 de mii de dolari într-un loc unde nu o să-și piardă valoarea.”, a mărturisit Oana Zăvoranu în cadrul unei emisiuni TV.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top