Connect with us
Tarom nu intenționează să cumpere aeronave noi în locul celor ieșite din uz

Știri

Tarom nu ia în calcul cumpărarea a două aeronave noi în locul celor ieșite din uz

Compania aeriană de stat Tarom operează în prezent cu 22 de aeronave, după ce unul dintre aparatele Airbus A310, cumpărate în 1992, a ieşit din uz în data de 12 septembrie, iar operatorul ia în calcul păstrarea unei flote de 21 de aeronave în sezonul de iarnă, după ce a doua aeronavă de acelaşi tip va ieşi din uz în data de 31 octombrie, potrivit unui răspuns trimis de reprezentanţii companiei, la solicitarea News.ro.

Fostul director general al companiei, Gabriel Stoe, anunţase în iunie că analizează posibilitatea achiziţionării a două aeronave noi pentru a înlocui cele mai vechi aparate din portofoliu, cele două Airbus A310 cumpărate în 1992.

Stoe estima o sumă necesară de 5 milioane de dolari pentru fiecare aeronavă şi declara că mai este nevoie doar de aprobarea consiliului de administraţie.

Însă Tarom a raportat pentru primul semestru pierderi de 28,6 milioane lei (peste 6 milioane euro), de opt ori mai mari faţă de nivelul prevăzut în bugetul de venituri si cheltuieli, astfel că acest plan a fost amânat.

Pentru sezonul de iarnă, compania ia în calcul două variante, iar una dintre ele este ”acoperirea rutelor actuale cu cele 21 de aeronave disponibile în flotă, după retragerea celor două Airbus A310, concomitent cu reevaluarea frecvenţelor şi a rutelor existente în portofoliul companiei”.

A doua variantă ar fi, în opinia reprezentanţilor Tarom, închirierea în regim ”wet lease”, adic[ închirierea unui avion cu tot cu personalul auxiliar, a unei aeronave care să acopere inclusiv volumul de operare a unor curse charter suplimentare, solicitate în mod regulat în perioada de iarnă.

Cumpărarea a două aeronave noi în acest an pentru a înlocui cele două Airbus-uri ieşite din uz este exclusă, potrivit informaţiilor transmise News.ro de către reprezentanţii companiei.

Pentru sezonul de vară 2017, compania analizează oportunitatea de închiriere in regim ”dry lease” – sau închirierea unui avion fără personalul auxiliar – a unei aeronave compatibile cu flota deţinută.

Compania Tarom are acum o flotă de 22 de avioane formată din trei mărci diferite, Airbus, ATR şi Boeing, cu o medie de vârstă de peste 15 ani, situaţie care măreşte semnificativ costurile de întreţinere şi operare.

Operatorul aerian low-cost Blue Air, care, cu 1,42 milioane de pasageri transportaţi în primul semestru, a depăşit Tarom din punctul de vedere al flotei, ajungând la 26 de avioane.

Tarom a transportat, în 2015, 2,39 milioane de pasageri. Cea mai mare companie aeriană de pe piaţa românească, după numărul de pasageri transportaţi, este Wizz Air, cu 2,422 milioane de pasageri în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu peste 10% faţă de perioada echivalentă din 2015.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top