Connect with us
Tragedie în Iași! Un copil de 12 ani s-a spânzurat din greșeală. Ce spune familia

Știri

Tragedie în Iași! Un copil de 12 ani s-a spânzurat din greșeală. Ce spune familia

Un copil în vârstă de 12 ani din comuna Bălţaţi a fost adus joi în stare gravă la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. Copilul s-ar fi asfixiat cu o funie, în curtea gospodăriei părinţilor.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie, Tamara Solange Roşu, a declarat pentru AGERPRES că băiatul a fost internat la Terapie Intensivă. Conform acesteia, rudele copilului au declarat că miercuri băiatul a încercat să îşi impresioneze o prietenă şi şi-a pus ştreangul de gât, însă acesta i s-a strâns în jurul gâtului după ce bucata de lemn pe care stătea s-a rupt.

„A fost adus în comă profundă, de grad IV, intubat şi ventilat. I s-au făcut investigaţiile necesare, a fost supus unui examen neurologic. Acum este în Terapie Acută. Nu ştim cât timp a stat fără să respire, de aceea prognosticul este rezervat”, a declarat dr Tamara Solange Roşu.

ȘTIRE ASEMĂNĂTOARE: Doi oameni au ars de vii într-un accident grav pe DN10! Drumul este blocat pe ambele sensuri

Două autovehicule s-au ciocnit luni după-amiază pe DN 10, Buzău-Braşov, în localitatea buzoiană Sătuc. În accident au fost rănite două persoane şi două sunt decedate, fiind carbonizate după ce au rămas blocate într-unul dintre automobile, care a luat foc.

‘În urma impactului dintre două autovehicule au rezultat patru victime, două fiind încarcerate. Autovehiculul în care se aflau a luat foc, iar acestea au rămas blocate‘, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, agentul-şef Mihai Drăghiciu.

Potrivit sursei citate, persoanele blocate în automobilul care a luat foc au murit carbonizate.

‘La faţa locului intervin opt echipaje, dintre care două de Poliţie, trei de Pompieri şi trei ambulanţe’, a mai precizat Drăghiciu.

Drumul este blocat pe ambele sensuri.

CITEȘTE ȘI: Un politician de la PSD a provocat un accident grav: 4 victime!
ACCIDENT GRAV de autobuz! 18 persoane au murit pe loc și peste 30 sunt rănite
ACCIDENT GRAV de autobuz! 18 persoane au murit pe loc și peste 30 sunt rănite

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top