Connect with us

Știri

Traian Băsescu, mesaj pentru soția premierului: „Doamnă Grindeanu, fiţi bărbată şi nu lăcrimaţi pentru câteva fluierături”

Traian Băsescu a comentat situația din PSD și a transmis un mesaj pentru soția premierului, Mihaela Grindeanu.

Fostul preşedinte are un mesaj şi pentru „patrioţii înspăimântaţí” din PSD care „se plâng ca nişte spălătorese” pe la televiziuni că le-au fost făcute publice numerele de telefon şi adresele şi primesc ameninţări, înjurături şi blesteme

„”Patriotii PSD-isti” s-au speriat de popor.

Patrioti si iubitori de popor din PSD, nu va schimbati numerele de telefon, nu va inchideti conturile de facebook. Luati viata de politician asa cum este in Romania. Si nu uitati, voi ati inceput.

Ii vad pe „Patriotii inspaimantatí” din PSD plangandu-se pe toate televiziunile ca cineva le-a facut publice numerele de telefon si adresele, ca primesc amenintari, injuraturi si blesteme pentru ei, pentru sotii si copii prin sms, in dialog direct sau pe facebook.

“Patriotii inpaimantati” se plang ca sunt infricosati, se simt urmariti, isi simt amenintata linistea burgheza de tip socialist, familia, integritatea, averea, viata, drept pentru care plang ca niste spalatorese pe la toate televiziunile.

„Patriotii inspaimantati” de la PSD uita ca, acum 3 – 4 ani, urlau pe stadioane, in piete publice, in sate si orase, din strafundul bojocilor lor, “Basescu la puscarie“. V-ati intrebat atunci cum se simtea familia mea, mai “patrioti inspaimantati”, fie ca era vorba de sotie sau de cele doua fete? Nu m-am dus sa ma plang la televiziuni. Am considerat ca batalia mea pentru a apara Romania de voi are un cost.

Va mai amintiti, “patrioti inspaimantati”, ca, in 2012, mi-ati trimis in fata casei zeci de mii de bucuresteni sa vada piscina in care imi faceam programul de recuperare dupa operatia la coloana? Nici eu si nici familia nu ne-am plans public, chiar daca fetele plangeau in casa. Si atunci am considerat ca este costul pentru onoarea de a apara tara de voi.

Si inca ceva, mai “Patrioti inspaimantati” de la PSD: adresa resedintei mele a fost facuta public cunoscuta de colegul vostru Victor Viorel Ponta inca din 2015.

Telefoanele mele (mobilul si fixul de acasa) sunt public cunoscute de un an si jumatate, pentru ca eu mi-am asumat acest lucru.

Primesc zilnic sute de telefoane si mesaje, si nu ma sperii deloc. Mesaje cu amenintari, altele cu blesteme pentru mine si familie, altele cu injuraturi sau jigniri, altele cu mesaje de la oameni atinsi de aburii alcoolului, dar cele mai multe sunt conversatii placute, altele aspre despre ce am facut sau despre ce cred oamenii ca nu am facut, dar trebuia sa fac, cu oameni care vor sa discutam despre tara sau despre problemele lor. Dar, din toate aceste telefoane, placute sau nu ca mesaj, aflu o multime de lucruri despre oameni, fie ca sunt in tara sau munesc in strainatate. Si atunci imi spun ca merita sa nu-mi schimb numarul de telefon.

Deci, ”Patrioti inspaimantati” de la PSD. Daca tot ati avut sansa ca cineva sa va faca publice numerele de telefon, nu va speriati de poporul pe care spuneti ca vreti sa-l serviti. Raspundeti poporului la telefon, la sms-uri sau pe facebook. Pe langa injuraturi si blesteme (de care nu trebuie sa va speriati, ca nu va face nimeni nimic), veti afla de la oameni foarte multe lucruri si va asigur ca merita sa-i ascultati ‘.

Sa auzim numai de bine, mai „PSD-isti patrioti iubitori de popor”.

PS – Doamna Grindeanu, fiti barbata si nu lacrimati pentru cateva fluieraturi. Sunteti sotia Primului Ministru al Guvernului Romaniei, ce Dumnezeu! Asta-i viata in stratosfera, iar, daca aveti nevoie de ceva curaj, sunati-o pe Maria.”, a scris Traian Basescu pe Facebook.

Traian Băsescu a reacționat la mesajul transmis luni de Mihaela Grindeanu

Mihaela Grindeanu, soția premierului Sorin Grindeanu, a postat luni un mesaj pe contul de socializare al unei rude în care îl laudă pe soțul său.

Citește și: Mihaela Grindeanu: Soțul meu e un om responsabil

Ea spune că premierul este un „om responsabil” care a ajuns să fie prim-ministru  „pentru că i-au cerut colegii de partid, şi nu pentru că a avut intenţii sau ambiţii ascunse.”

Ea mai spune că nu i-a cerut soţului său să se întoarcă lângă familie, deşi adaugă că şi-ar dori din suflet ca aceasta să-şi recupereze liniştea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top