Connect with us
Tren deraiat: Două vagoane în care se aflau 20 de călători au deraiat; o persoană a fost rănită

Știri

Tren deraiat: Două vagoane în care se aflau 20 de călători au deraiat; o persoană a fost rănită

Două vagoane în care se aflau aproximativ 20 de călători au deraiat, duminică, în zona localităţii Băieşti din judeţul Hunedoara, o persoană fiind rănită.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, ultimele două vagoane din garnitura unui tren care transporta 120 de călători au deraiat. Având în vedere că în cele două vagoane se aflau aproximativ 20 de persoane, a fost imediat activat Planul roşu de intervenţie.

„După sosirea la faţa locului a echipajelor ISU Hunedoara, pompierii au constat ca în urma accidentului a rezultat o singură victima, cu posibile fracturi la membrele superioare. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă la faţa locului, victima va fi transportată la spital. Totodată, s-au făcut verificări printre călători pentru identificarea altor persoane cu leziuni în urma accidentului, însă celelalte persoane nu au nevoie de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Conform aceleiaşi surse, trenul circula pe ruta Constanţa – Arad, toţi pasagerii urmând să fie preluaţi şi transportaţi în siguranţă la Petroşani.

La locul accidentului au intervenit patru echipaje de pompieri şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top