Connect with us
Emisiunea "Supravietuitorul" va fi prezentata de Dragos Bucurenci

TV

Joe Hill, despre pictura 3D dedicata emisiunii ”Supravietuitorul”: Este un paradis, dar si un pericol

Joe Hill, unul dintre cei mai cunoscuti artisti 3D din lume, a declarat, luni seara, pentru agentia de presa News.ro, ca pictura pe care a realizat-o in Parcul ”Alexandru Ioan Cuza” pentru emisiunea de divertisment ”Supravietuitorul”, ce va fi difuzata de Pro TV incepand din 12 septembrie, reprezinta atat un paradis, cat si un pericol si ca a avut in vedere ca lucrarea sa fie captivanta, astfel incat oamenii sa isi doreasca sa interactioneze cu ea, potrivit News.ro.

Citeste si: Dragos Bucurenci prezinta „Supravietuitorul” de la Pro TV

Citeste si: Masterchef si Vocea Romaniei ies din grila Pro TV

Pictura ”Supravietuitorul” poate fi vazuta la capatul aleii principale a Parcului ”Alexandru Ioan Cuza” (I.O.R.), intrarea dinspre strada Baba Novac.

”Este un paradis, dar si un pericol, asa ca este despre a combina o cascada frumoasa cu o prapastie adanca si foc, si pericolul impus de sarpe (wala-wala, n.r.). Insa, de asemenea, trebuie sa fie captivanta, astfel incat oamenii sa isi doreasca sa interactioneze cu ea, in acelasi fel in care oamenii ar vrea sa fie parte din show”, a declarat artistul, parte a proiectului 3D Joe and Max, pentru News.ro, dupa finalizarea lucrarii.

Joe Hill a mai spus ca a lucrat la pictura ”Supravietuitorul” timp de trei zile, perioada in care a interactionat cu bucurestenii, pe care i-a numit ”minunati”.

”Trei zile pline, de la 09.30 pana la 19.00, in fiecare seara. Ma dor foarte tare genunchii acum. A fost foarte insorit. Vremea in Romania este extraordinara, ceea ce este bine, dar inseamna, de asemenea, ca am baut incontinuu apa si m-am bronzat. A fost amuzant, iar oamenii din Bucuresti sunt minunati, au venit la mine si am purtat discutii frumoase. Am primit si o bratara cu tricolorul”, a mai spus artistul 3D.

Hill a mentionat ca pictura 3D va putea fi vazuta in parcul I.O.R. timp de doua saptamani.

”Am atasat panze pe perete si podea, dupa care am pus un prim strat de vopsea obisnuita, cu care iti vopsesti peretii casei, restul este vopsea acrilica. Pictura va fi aici timp de doua saptamani”, a spus artistul.

Joe Hill s-a aratat incantat de Romania, spunand ca a gustat preparate ”extraordinare”, ca a fost impresionat de arhitectura si ca oamenii sunt prietenosi, scrie News.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

To Top