Connect with us

Știri

Vești bune pentru români. Ce se întâmplă cu plata CASS

Guvernul a adoptat eliminarea prevederilor referitoare la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate din bugetul de stat pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010.

Tot de plata CASS scapă și cei cu ajutor social prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat sau de indemnizaţie pe perioada concediului de acomodare prevăzută de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale remis MEDIAFAX, aceste categorii de beneficiari ai drepturilor sociale devin asiguraţi fără plata contribuţiei, având acces la serviciile de sănătate prevăzute de Legea nr.95/2006.

„În cazul drepturilor la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, a drepturilor de ajutor social şi a celor de concediu de acomodare şi indemnizaţie aferente, stabilite până la data de 31 decembrie 2017 inclusiv, plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se asigură de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la 31 martie 2018”, se arată în comunicatul MMJS.

Ordonanţa de urgenţă mai prevede ca sumele reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate, pentru drepturile aferente perioadei până la 31 decembrie 2017, să nu se mai recupereze.

Citește și Gafă de proporţii a premierului Viorică Dăncilă. Ce s-a întâmplat în sedinţa de Guvern

Premierul Viorica Dăncilă a rostit, miercuri, în ședința de guvern, de șase ori cuvântul „imunoglobină” în loc de „imunoglobulină”. Premierul a citit din laptop ceea ce avea de spus despre cea mai nouă și mai acută criză din sistemul de sănătătate românesc.

Imunoglobulina ajută pacienții cu boli care afectează sinteza anticorpilor sau care iau tratament pentru cancer.

„O altă problemă la care doresc să mă refer este declanşarea Mecanismului european de protecţie civilă, şi mă refer la imunoglobină.

Zilele trecute am dat acceptul doamnei ministru al sănătăţii, doamna Sorina Pintea, pentru apelarea Mecanismului european de protecţie civilă, din cauza lipsei de imunoglobină din spitale.

Impactul asupra vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu imunodeficienţe primare, boli autoimune, boli neurologice ar fi foarte mare. Astfel, situaţia din ultimul an în care s-a înregistrat o lipsă acută de pe piaţa a imunoglobinei va lua în sfârşit… va fi finalizată în sfârşit.

Viorica Dăncilă a continuat să pronunţe cuvântul imunoglobulina greşit

Cred că este o situaţie pe care putem să o rezolvăm pe termen scurt în ceea ce priveşte acest aspect”, a afirmat Viorica Dăncilă.

„Demersurile pentru achiziţionarea imunoglobinei vor fi realizate de compania naţionala Unifarm S.A., care va acoperi şi costurile aferente.

Vă reamintesc, discontinuităţile în aprovizionarea cu imunoglobină au fost generate de retragerea de pe piaţă a producătorilor care asigurau 80% din necesar, iar în ciuda efoturilor depuse de Ministerul Sănătăţii în anul 2017, inclusiv eliminarea taxei clawback, criza de imunoglobină a continuat”, a încheiat Dăncilă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top