Connect with us
Virusul West Nile a ajuns în Covasna! Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital

Știri

Virusul West Nile a ajuns în Covasna! Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital

Un bărbat de 76 de ani este internat în stare gravă la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe, fiind diagnosticat cu West Nile.

Potrivit manaherului instituției, Andras Nagy Robert, pacientul este în stare critică la secţia de Terapie intensivă. Bărbatul este din municipiul Târgu Secuiesc şi a fost iniţial internat la spitalul local, dar având în vedere starea gravă, a fost transferat la Sfântu Gheorghe.

O persoană a murit din cauza infectării cu virusul West Nile, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Directorul Spitalului de Boli Infecţioase din Galaţi, Mihaela Debita, a confirmat joi un prim deces cauzat de infecţia cu virusul West-Nile.

Potrivit acesteia, este vorba despre un bărbat de 79 ani din Galaţi, pensionar, care suferea şi de alte maladii cronice.

În perioada 2 mai – 8 august, s-au înregistrat 23 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Simptomele virusului West Nile

Virusul West Nile se transmite în general prin înţepătură de ţânţar. Persoanele infectate pot fi fără simptome sau pot prezenta simptome similare unei gripe uşoare: febră, cefalee, mialgii, stare de rău, greţuri, vărsături, eventual cu fenomene eruptive cutanate. De asemenea, pot apărea şi forme grave cu simptome neurologice, prezentând tablou clinic de meningită sau meningoencefalită, aceste forme severe apărând mai ales la persoane de vârstă înaintată.

Medicii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, să utilizeze substanţe chimice împotriva ţânţarilor, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă folosind plase de protecţie la ferestre, să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă şi în jurul locuinţei.

Să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei şi uscarea pivniţelor, să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiul menajer, să evite vizitarea zonelor turistice cu bălţi şi alte ape stătătoare, deltă, mlaştini sau să îşi ia măsuri de protecţie sporite, adecvate pentru evitarea înţepăturilor de ţânţari.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top