Connect with us
Vremea rea oprește pentru moment decolările de pe Aeroportul Internațional Otopeni

Știri

Vremea rea OPREȘTE decolările de pe OTOPENI – Când revine situația la normal

Vremea rea a afectat și zborurile de pe Aeroportul Internațional Otopeni, în prezent nu se decolează. CNAB face toate eforturile necesare pentru ca situația să revină la normal. Domnul Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al companiei, a declarat în exclusivitate pentru AIR24.ro că în acest moment nu se decolează, dar că situația va reveni la normal în cel mai scurt timp posibil.

Întârzieri la decolări

Fenomenul meteorologic de ploaie îngheţată împiedică în prezent decolarea avioanelor de pe aeroportul Henri Coandă şi nu se ştie cât va dura această situaţie, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

”În prezent, nu se decolează. S-a dat cu material degivrant, suprafaţa de mişcare a aeroportului şi căile de acces sunt funcţionale. Nu se ştie cât va dura această situaţie”, au explicat reprezentanţii CNAB.

Informația a fost confirmată pentru AIR24.ro și de domnul Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al CNAB.

Deciziile referitoare la decolare aparţin piloţilor, potrivit CNAB.

Circulaţia rutieră în Capitală şi mai multe judeţe din ţară se desfăşoară duminică cu dificultate din cauza ploii îngheţate.

Potrivit atenţionărilor meteorologice de vreme severă, în perioada 18-22 martie în întreaga ţară vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Puteți afla situația în timp real de pe site-ul aeroportului sau accesand acest link.

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top