Connect with us
Horoscop săptămânal 11-17 decembrie 2017 Oana Hanganu - Rac

Știri

Horoscop săptămânal 11-17 decembrie 2017 Oana Hanganu – Rac

Horoscop săptămânal 11-17 decembrie 2017 Oana Hanganu – Rac. Racii fac inspirate „schimbări de decor” în locuință, dar trebuie să aplaneze tensiunile care pot apărea între partenerul de viață și o rudă apropiată.

Horoscopul săptămânii 11-17 decembrie pentru zodia Rac pune accent pe relațiile nativilor cu familia și pe schimbările pozitive care pot avea loc în viața profesională a acestora.

Familia va fi prioritatea Racilor, în special în prima parte a săptămânii, când Luna se va afla chiar în sectorul Casei și familiei din astrograma lor.

Racii pot face, acum, schimbări „de decor” în locuință, iar alegerile lor vor fi inspirate, Racii fiind, de altfel, cunoscuți pentru talentul lor special de a-și transforma casa într-un adevărat cămin, unde toată lumea se simte bine, din prima clipă.

Totuși, în cursul zilei de marți, 12 decembrie, există și riscul unor tensiuni între o rudă și partenerul de viață, nativii trebuind să dea dovadă de mult tact pentru a aplana situația.

Miercuri, 13 decembrie, atenția Racilor se va îndrepta spre viața profesională, pentru că Soarele și Mercur vor acționa în echipă, în favoarea nativilor, aducându-le oportunități în carieră sau ajutându-i să reformuleze un proiect pentru a avea mai mult succes.

În zilele de joi și vineri Luna se va afla în zodia Scorpion și va forma un aspect armonios cu Neptun, aflat în zodia Pești, iar viața sentimentală a Racilor va fi dominată de sensibilitate și romantism.

Vineri, 15 decembrie, Racii singuri ar putea să își întâlnească jumătatea la locul de muncă sau într-un alt context profesional. Ceilalți, vor avea parte de ajutor și înțelegere din partea colegilor sau se vor face remarcați în timpul unui eveniment, prin eleganță și stil.

În weekend, trigonul dintre Soare și Uranus le poate aduce o șansă nesperată în plan profesional sau, celor ce s-au confruntat cu probleme de sănătate în ultima perioadă, vești foarte bune și încurajatoare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top