Connect with us
Papa în România - Galerie foto și imagini unice. Prima zi

Știri

Papa în România – Galerie foto și imagini unice. Prima zi

Papa Fracisc a sosit în România, la ora 11:20, iar de la sosirea sa, țara noastră se află în sărbătoare. Imdediat cum a aterizat pe Aeroportul Otopeni Papa Francisc a fost primit de Președintele României, Klaus Iohannis. După aterizare, Papa s-a urcat într-un logan și s-a dus către Palatul Controceni.

Sfântul Părinte a salutat din mașină mulțimea adunată atat de DN1, cât și pe străzile din București. Acesta a rugat coloana oficială să incetinească pentru a putea saluta mai mulți oameni și să apuce ca cei adunați să-l vadă.

A urmat vizita la Palatul Cotroceni, unde Papa s-a întâlnit cu Președintele și Premierul României, iar după o discuție privată, Papaa sustinut și o conferință de presă. AICI aveți cele mai importante declarații, fotografii și galerii video cu vizita Papei în Romania, iar în galeria foto o selectie a celor mai importante fotografii din vizita Sfântului Părinte.

NOTĂ: Galeria FOTO se actualizează pe masură ce apar noi fotografii. Aceasta conține în acest moment momentul sosirii Papei la Otopeni și vizita Sa la Controceni.

FOTO Papa Aterizare pe Aeroportul Otopeni

Papa în România - Galerie foto și imagini unice. Prima zi

Papa Francisc soseste penrtru o vizita de 3 zile in Romania, vineri 31 mai 2019, pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Papa Francisc soseste pentru o vizita de 3 zile in Romania, vineri 31 mai 2019, pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Papa Francisc este insotit de Carmen Iohannis (S) si de presedintele Klaus Iohannis (D), la sosirea sa pentru o vizita de 3 zile in Romania, vineri 31 mai 2019, pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Un prelat catolic saruta inelul Papei Francisc, la sosirea suveranului pontif pentru o vizita de 3 zile in Romania, vineri 31 mai 2019, pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Papa Francisc binecuvanteaza un copil din public la sosirea sa pentru o vizita de 3 zile in Romania, vineri 31 mai 2019, pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Papa Francisc soseste pentru o vizita de 3 zile in Romania, vineri 31 mai 2019, pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Papa Francisc este insotit de Carmen Iohannis (S) si de presedintele Klaus Iohannis (D), la sosirea sa pentru o vizita de 3 zile in Romania, vineri 31 mai 2019, pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Presedintele Klaus Iohannis si Papa Francisc isi strang manile, la sosirea suveranului pontif pentru o vizita de 3 zile in Romania, vineri 31 mai 2019, pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

FOTO 2 – Papa în Vizita la Palatul Cotroceni

Papa Francisc participa la o intalnire cu Autoritatile Statului, reprezentantii Societatii Civile si Corpul Diplomatic, la Palatul Cotroceni, vineri 31 mai 2019. ANDREEA ALEXANDRU / MEDDIAFAX FOTO

Papa Francisc participa la o intalnire cu Autoritatile Statului, reprezentantii Societatii Civile si Corpul Diplomatic, la Palatul Cotroceni, vineri 31 mai 2019. ANDREEA ALEXANDRU / MEDDIAFAX FOTO

Papa Francisc soseste la Palatul Cotroceni, pentru intalnirea oficiala cu presedintele Klaus Iohannis (nu se afla in imagine), in prima zi a vizitei sale in Romania, vineri 31 mai 2019. ANDREEA ALEXANDRU / MEDDIAFAX FOTO

Papa Francisc este primit la Palatul Cotroceni, de catre presedintele Klaus Iohannis, in prima zi a vizitei sale de in Romania, vineri 31 mai 2019. ANDREEA ALEXANDRU / MEDDIAFAX FOTO

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top