Connect with us
Slujba Papei Francisc de la Șumuleu Ciuca fost ținută în trei limbi, inclusiv Maghiară

Spiritualitate

Slujba Papei Francisc de la Șumuleu Ciuca fost ținută în trei limbi, inclusiv Maghiară

Papa Francisc a ajuns astăzi la Șumuleu Ciuc. Vizita Papei în România și programul acesteia a fost puțin încercată de vreme, dar într-un final Sfântul Părinte a reușit să ajungă la timp la Șumuleu Ciuc, unde-l așteptau peste 60.000 de oameni.

Liturghia a fost ținută în trei Limbi, unii oameni deranjat că a fost și în Limba Maghiară

Unele persoane au comentat acid pe mediile de socializare, când au auzit că Liturghia este ținută în Limba Maghiară. Este important de meționat ca programul oficial prevedea această acțiune și că Biserica Catolică a încercat să respecte tradiția zonei, unde Slujbele sunt ținute de fiecare dată în Maghiară.

Slujba a fost subtitrată în Limba Română, iar Papa a vorbit în Limba Italiană.

De s-a ținut slujba în Maghiară la Șumuleu Ciuc?

Un val de comentarii negative pe rețelele sociale a început să curgă în momentul în care slujba de la Șumuleu Ciuc a fost ținută în limba Maghiară. Mii de oameni au reacționat virulent și se declară extrem de nemulțumiți de faptul că evenimentul a folosit limba Ungariei, în loc de cea a României.

Oficialii Bisericii Catolice explică că s-a respectat tradiția zonei și nu s-a dorit a aduce o ofensă poporului român.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

2 Comments

2 Comments

  1. lulu

    2019-06-01T19:44:58+03:00 at 19:44

    Cei care doar atât au înțeles din mesjul papal sunt oamenii pentru care Papa a venit degeaba. Pe placul lor ar fi fost o slujbă ținută de Funar.

  2. Tudor Zach

    2019-06-01T15:21:27+03:00 at 15:21

    Cred ca cineva este de-a dreptul tampit. Sumuleu Ciuc este un loc de pelerinaj pentru catolicii maghiari, care ii aduc multumire de Rusalii Maicii Sfinte ca i-a ajutat intr-o batalie pe care au purtat-o cu un principe al Transilvaniei care dorea sa le impuna religia reformata. Este normal ca slujba sa se tina si in limba maghiara, intrucat evenimentul Sumuleu Ciuc a fost dedicat in special credinciosilor romano-catolici de etnie maghiara, care sunt mult mai multi decat romano-catolicii de etnie romana. Pentru acestia din urma a tinut slujbe la Bucuresti si Iasi. Dar sa-i faci pe cei 7 martiri greco-catolici ca fiind maghiari este dovada de o crasa incultura. Cei 7 martiri,au fost episcopi greco-catolici romani, care au suferit si murit pentru biserica pe care au slujit-o iar pentru acest moment Papa a rezervat momentul Blaj. Daca sunteti ignoranti, macar nu o aratati public. Eu sunt roman, ortodox, dar nu pot sa nu recunosc echitatea unui asemenea program care aduce mesajul intelegerii si pretuirii pentru cei morti pentru credinta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top