Connect with us
S-au împlinit 15 ani de la moartea lui Papa Ioan Paul al II-lea

Social

S-au împlinit 15 ani de la moartea lui Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea, unul din cei mai iubiți Suvernani Pontifi din Istoria Vaticanului, a decedat pe data de 2 aprilie 2005. Astăzi se împlinesc 15 ani de când Papa Ioan Paul al II-lea a încetat din viață. A fost numit Papă al Bisericii Romano-Catolice în anul 1978 și a stat în funcție timp de 26 de ani.

La momentul decesul său, lumea întreagă s-a oprit și indiferent de religie milioane de oameni plângeau în fața televizoarelor și a bisericilor Catolice.

Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România în anul 1999 și a stat timp de trei zile, la fel ca Papa Francisc.

În zilele de 7, 8 și 9 mai 1999 s-a aflat în România, unde a avut contacte cu personalitățile locale ale Bisericii Ortodoxe. La Liturghia Pontificală celebrată în Catedrala Sf. Iosif din București l-a îmbrățișat pe cardinalul Alexandru Todea, aflat în scaunul cu rotile. În octombrie 2002 a avut loc calda primire la Vatican a patriarhului Teoctist.

Atentate

La 13 mai 1981 a avut loc în Piața Sf. Petru din Roma un atentat asupra papei, atentat comis de Mehmet Ali Ağca, un turc fanatic extremist de dreapta. Ioan Paul al II-lea a fost rănit grav de trei gloanțe, după care a fost internat în spital până în august. Papa a dăruit glonțul extras din corpul său locului de pelerinaj Fátima din Portugalia. Glonțul respectiv a fost montat în coroana de aur care decorează statuia Fecioarei Maria de la Fatima. Presupușii organizatori ai atentatului ar fi fost serviciul secret rus KGB, fapt care însă n-a fost declarat de extremistul turc. Papa în convalescență l-a vizitat în închisoare pe Ali Ağca și i-a iertat fapta comisă.

La 12 mai 1982, în timpul unei vizite în Portugalia, preotul ultraconservator Joan Fernandez Krohn, un adept al grupării tradiționaliste Societatea Sf. Pius al X-lea din jurul episcopului Marcel Lefebvre, a încercat un nou atentat asupra papei, atentat zădărnicit de garda personală pontificală. Preotul respectiv și-a motivat atentatul prin încercarea sa de a „salva biserica catolică” de Conciliul Vatican II (1962–1965).

Cinstirea memoriei papei Ioan Paul al II-lea

  • Încă din timpul vieții (în 2001), Papa Ioan Paul al II-lea a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
  • Pe data de 19 mai 2011, a fost sfințit un monument dedicat Fericitului Ioan Paul II, într-o piațetă ce îi va purta numele, din Popești-Leordeni, jud. Ilfov. Monumentul are alături de statuia Sfintei Fecioare de Fatima, statuia Papei Ioan Paul II. Aceasta a fost sfințită de către Mons. Ioan Robu, Arhiepiscop de București, împreună cu Mons. Stanislav Dziwisz, Cardinal al Cracoviei și secretarul particular al Fericitului Papa, timp de 40 de ani.
  • O piațetă din Suceava îi poartă numele. Aceasta a fost amenajată în fața Bisericii romano-catolice „Sfântul Ioan Nepomuk” din Parcul „Profesor Ioan Nemeș”, în centrul orașului Suceava.
  • O statuie a papei Ioan Paul al II-lea a fost dezvelită și sfințită, la 17 mai 2009, la Suceava. Statuia Papei Ioan Paul al II-lea este amplasată în piațeta cu același nume, în centrul orașului Suceava.
  • O statuie a papei Ioan Paul al II-lea a fost dezvelită pe 15 august 2010 în piața care-i poartă numele din satul Cacica, Comuna Cacica, județul Suceava, piatra de temelie a lucrării fiind sfințită pe 15 august 2007 de către episcopul romano-catolic Petru Gherghel.
  • La 1 august 2011, în București, a fost dezvelit și sfințit un bust al Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă. Monumentul se află în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, în Piața Constantin Stahi la intersecția dintre strada Constantin Stahi și Bulevardul Schitu Măgureanu. Sculptura, realizată în bronz, este opera sculptorului sloven de origine bosniacă Mirsad Begie, considerat unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din Slovenia.
  • pe 21 mai 2011, cardinalul Stanislw Dziwisz, secretarul Papei Ioan Paul al II-lea, alături de episcopul diecezei de Iași, Petru Gherghel și episcopul auxiliar Aurel Percă, a sfințit o biserică închinată sf. Ioan Paul al II-lea, la Poiana Micului, jud. Suceava (www.poianamicului.ro), o mică localitate în care viețuiesc de 175 de ani etnici polonezi. Este, deocamdată, singura biserică din România dedicată sf. Papă polonez și a treia din lume închinată Sf. Ioan Paul al II-lea (primele două au fost sfințite în Polonia, pe 1.V.2011 si 14.V.2011).

Moartea Papei Ioan Paul al II-lea

Când moartea sa a fost anunțată, în timpul unei rugăciuni, publicul prezent în Piața San Pietro a izbucnit în aplauze. Luminile din camera sa din Vatican s-au stins pentru o clipă pentru a comunica momentul morții sale, dar după aceea au fost reaprinse și au rămas așa.

Moartea sa a survenit la ora 21:37 ora Italiei (22:37 ora României) la data de 2 aprilie 2005 datorită unei septicemii și unui colaps cardiopulmonar ireversibil, agravat de boala Parkinson de care suferea. Avea aproape 85 de ani. Când se afla în agonie, i-a dictat secretarului său, Stanisław Dziwisz, o scrisoare în care spunea:

„Sunt fericit, fiți și voi la fel. Nu vreau lacrimi. Să ne rugăm împreună cu satisfacție. Fericit mă încredințez Fecioarei”. Chiar dacă purtătorul său de cuvânt, Joaquín Navarro Valls a afirmat inițial că Suveranul Pontif, în ultimele sale momente a dedicat câteva cuvinte mulțimii, mai ales tineri, reuniți în Piața San Pietro (Eu i-am căutat iar acum ei vin să mă caute, le mulțumesc), făcând gestul binecuvântării de la fereastra camerei sale către credincioși, medicul care a constatat decesul a declarat că Papa a fost inconștient în ultimele 50 de minute din viața sa și că a murit fără să spună vreun cuvânt.

La data de 2 aprilie 2006, la un an de la moartea sa, papa Benedict al XVI-lea a ținut un mic discurs exact în momentul morții predecesorului său (22:37, ora României) și ziua următoare a oficiat o Sfântă Liturghie în Piața San Pietro.

VIDEO: Documentar despre Papa Ioan Paul al II-lea

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top