Connect with us
Stare de dezastru în Australia. Cum se vede infernul de foc din spațiu

Externe

Stare de dezastru în Australia. Cum se vede infernul de foc din spațiu

În infernul de foc din Australia – cu peste 200 de focare active – au fost prinși și foarte mulţi români. Marina a declanşat una dintre cele mai mari operaţiuni de evacuare din istoria ţării de la antipozi.

Mii de oameni care s-au refugiat pe plaje, din calea pârjolului, sunt evacuați cu vase militare și civile. Peste 5 milioane de hectare au fost pârjolite, cel puțin 20 de persoane au murit și peste 1.400 de case au fost distruse.

Mai multe imagini descoperiți în galeria foto

Flavia Bărar: “Situaţia e foarte gravă, e ceva nemaintâlnit. Chiar şi australienii, care sunt obişnuiţi cu focurile, nu au mai văzut un dezastru de asemenea proporţii”.

Falva Bărar trăieşte în Australia de 6 ani, la Melbourne, dar este cu familia în vacanţă, într-un camping de pe litoral, în parcul naţional Mimosa Rocks.

Flavia Bărar: “Cerul s-a acoperit de fum. Erau multe focuri în apropiere, iar situaţia a escalat în câteva ore. La 3 dimineaţa am fost treziţi de vecini. Venise poliţia să evacueze întregul parc naţional şi ne-au spus să plecăm spre Bega, unde se afla un centru de evacuare cel mai apropiat”

Peste 1000 de turiști salvați cu nave militare și civile

Pe de altă parte, vase militare şi civile au salvat peste 1.000 de localnici şi turişti, prinşi în capcana de foc în oraşul Mallacoota, pe coasta statului Victoria.

Turista: Speriată, pentru că (incendiul) era mare. Dar sunt bucuroasă că plecăm de aici. Sunt puțin agitată. Dar cred că ar trebui să fim recunoscători că putem merge acasă.

În partea de est a statului Victoria a fost declarată stare de dezastru, iar guvernul a ordonat evacuări în regiuni unde se afla 140.000 de rezidenţi permanenţi, dar şi zeci de mii de turişti.

Premierul Scott Morisson, criticat de oameni

Premierul Scott Morisson a vizitat câteva localităţi lovite de foc. Însă a fost întâmpinat cu furie şi un val de critici pentru felul în care guvernul a răspuns la această criză fără precedent.

SinistrațiPe când niște bani și pentru colțul nostru uitat de lume, domnule prim-ministru? O să-ți strâng mâna doar dacă aloci mai multe fonduri serviciului nostru de pompieri voluntari. Prea mulți oameni și-au pierdut casele. Cum rămâne cu oamenii care nu mai au unde să trăiască?

Fumul de la incendiile din statul Victoria a ajuns şi deasupra oraşului Melbourne.

Alexandra Climovici: Oraşul a fost acoperit de un fum destul de gros. Autorităţile au emis avertizări.

Fum peste tot. Şi sirene care suna lugubru. Chiar şi aceasta coţofană le imita…

Criza continua, din septembrie, şi din păcate în loc să scadă se amplifica.

Emanuel Laurențiu - redactor. Colegul nostru redactează știri în domeniile știri interne, știri externe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top