Connect with us
Azi începe Postul Paștelui. Reguli pe care să le respecți în următoarele 40 de zile

Știri

Azi începe Postul Paștelui. Reguli pe care să le respecți în următoarele 40 de zile

Astăzi, 2 martie, a început Postul Paștelui, care va dura până pe 19 aprilie. În acest an Paștele la creștinii ordotocși este pe data de 19 aprilie, iar la catolici cu o săptămână mai înainte. Iată ce reguli trebuie să respecți în următoarele 40 de zile.

Azi începe Postul Paștelui. Reguli pe care să le respecți în următoarele 40 de zile

Se spune că acesta este unul dintre cele mai dificile posturi de peste an, însă este extrem de bine și chiar sănătos pentru organism să îl ții.

Potrivit tradiţiei bisericești, în acest post se poate proceda astfel: în primele două zile (luni şi marţi din prima săptămâna) se recomandă, pentru cei ce au posibilitate, să ţină post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă. La fel, în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.

Miercurea se ajunează până seara (odinioară până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite). Apoi se pot consuma legume fierte și puâină pâine.

Pe tot parcursul Postului Mare, de luni până vineri, se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.

Aceste recomandpri sunt valabile pentru persoanele care vor să țină un post strict și au mai făcut acest lucru. Este binecunoscut faptul că nu toată lumea postește astfel. Este important touși să te abții de la anumtie alimente, însă postul trebuie ținut în primul rând cu sufletul și nu ar trebui fie un chin. Bolnavii și copiii nu ar trebui să postească.

Printre alimentele pe care nu trebuie s le consumi dacă te-ai hotărât să ții post, se numără:

  • orice fel de lactate
  • orice fel de carne (exceptțe când e dezlegare la pește)
  • orice fel de ouă 
  • alcool (excepție când e dezlegare la vin)
  • tigări
  • cafea
  • produse de patiserie cu ou sau brânză
  • untdelemn (excepție când e dezlegare)

Este indicat ca în această perioadă să consumi cât mai multe fructe și legume proaspete și să reduci consumul de ulei. Poți consuma mâncăruri din spanac, urzici, stevie, broccoli, varza, zucchini, fasole, naut, linte, ovaz, orez, quinoa, soia, castraveti, salate, tofu etc.

Citește și: Horoscop 2 martie 2020. O zi cu o mare încărcătură emoțională

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

2 Comments

2 Comments

  1. Pingback: Calendar Ortodox 2021. Când începe postul Paștelui și cât durează – Stiri Video

  2. Pingback: Calendar Ortodox 2021. Când începe postul Paștelui și cât durează – Erețetă.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top