Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Parascheva. O rostești și treci peste necazuri

Ultimul update: duminică 13 octombrie 2019 11:33 Data publicării: duminică 13 octombrie 2019 11:33
Autor , în Religie

Pe 14 octombrie, creștinii o prăznuiesc pe una dintre cele mai iubite sfinte din calendar. Este vorba despre Sfânta Cuvioasă Parascheva, a cărei viață a impresionat creștinii din întreaga lume.

S-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivat, Tracia, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase. De ziua sa, la Iași are loc în fiecare an un pelerinaj la care participă sute de mii de credincioși din toată țara.

Conform celor care s-au rugat la Cuvioasa Parascheva, aceasta a ajutat oamenii cu ajutor în căsătorie, rezolvarea problemelor de sănătate, aducerea ploii pentru recolte, dar și găsirea unor obiecte pierdute sau găsirea lucrurilor furate.

Foarte mulți oameni se roagă la Sfânta Cuvioasă Parascheva atunci când au probleme în conceperea unui copil. Femeile care se roagă la Cuvioasa Parascheva pot rămâne mai ușor însărcinate. De asemenea, și femeile care sunt pe cale de a deveni mame se pot ruga.

Știrea asemănătoare

Astăzi este ziua în care dorințele cele mai mari ale oamenilor pot deveni realitate. Iată rugăciunea către Sfânta Cuvioasă Parascheva:

„Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!

Loading...
Sursa: Huff.ro
Știri despre:  
Comentarii