Activitățile prin care riscați infectarea cu noul coronavirus

07.07.2020
Activitățile prin care riscați infectarea cu noul coronavirus

În context pandemic, există câteva activități cu risc crescut de infectare cu noul coronavirus. Măsurile s-au mai relaxat, avem voie să ieșim la terase și să ne revedem cu familia și prietenii, însă totul se face cu precauție. În continuare trebuie să păstrăm distanța socială și să îi protejăm pe copii și pe vârstici.

Activitățile prin care riscați infectarea cu noul coronavirus

Există câteva activități obișnuite prin care riscăm să ne infectăm cu noul coronavirus. Lista cu aceste activități a fost întocmită de câțiva medici din Statele Unite ale Americii. Specialiștii vorbesc despre câteva activități uzuale care pot reprezenta un risc pentru sănătatea umană.

Cele mai riscante activităţi sunt mersul la sală, la bar sau în parcurile de distracţii. Tot riscantă este și participarea la concerte sau la slujbe religioase cu mai mult de 500 de persoane.

Riscante sunt și mersul la salon, călătoria cu avionul, sau participarea la evenimente cum sunt nunțile.

Un risc moderat îl prezintă mersul la plajă și la shopping în mall. De cealaltă parte a baricadei sunt activitățile cu risc minim de infectare. Amintim –  mersul pe bicicletă și plimbările în aer liber.

Coronavirus 7 iulie

Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 29.223 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 1.768 de decese.

Orașul Galați se confruntă cu un nou focar de Covid-19, chiar în Spitalul Judeţean de Urgență. În urma anchetei epidemiologice a rezultat că virusul a fost luat din comunitate.